Am ajuns dimineața ca niște oameni care au crescut sub îndemnul proverbului ,,Cine se scoală de dimineață departe ajunge”și ajunseserăm la Tărtăria, unde eram așteptați chiar de către autorități, pregătiți pentru marele eveniment: ,,descoperirea monumentului plăcuțelor care reprezentau pentru omenire o scriere mai veche decât cea de la Sumer,Mesopotamia. Soarele își ridicase doar o pleapă pe cerul ce se lupta cu o mică tulbureală venită dinspre munți sau poate din emoția celor ce traversaseră Atlanticul în zbor spre locul, unde visase fiecare să ajungă dimineața. Acolo, unde se dezvelea monumentul pentru care depusese atâta efort doctorul Napoleon Săvescu care scrisese acum câțiva ani o carte cu temă istorică. Prin titlu ei ,,Noi nu suntem urmașii Romei”, cartea deschisese drumul pentru noi și noi cercetări despre strămoșii noștri. Luasem parte la atâtea dezbateri în timpul,,Congreselor de Dacologie care îmi stârniseră așa de mult curiozitatea, încât făceam drumuri zilnice la diferite biblioteci pentru a mă documenta asupra subiectului. Am coborât din autocarul care adusese mulți români din București, dar și pe cei ce călătoriseă cu trenul, cu avionul din Macedonia, din Italia și din alte părți ale lumii.Erau unii, care aveau strămoși pe care viața i-a dus departe de Valahia,locul lor de obârșie. Alții precum era istoricul italian, Marco Merlini știau cu ce ne ocupăm, noi, cei dela Dacia Redivive, dar el ca un om de știință a vrut neapărat să vadă locul istoric ce ne pusese pe jar să-l vedem și să ne închinăm lui. Ne-am adunat cu toții în jurul Monumentului,o stâncă ruptă din munte care avea și o crăpătură drept intrare în inima ei, care, probabil ne-ar fi adapostit la nevoie.

Aici, cred că exagerez, dar strângându-ne în jurul ei părea că am format o biserică sub cerul liber, unde femeile locului erau îmbrăcate în costume populare de înaltă ținută, în ii alb-negru, cum nu există nicăieri în lume. Șorțurile străluceau cu trandafirii lor țesuți cu mătase neagră, care ieșeau în evidență, străpungând cerul în fața căruia cămașa albă ieșa în unghiuri, conturând mjlocul frumuseților hațegane. Măiestre în educație își luaseră pe lăngă ele copiii ca să asculte cu luare aminte vorbele preotului care blagoslovea piatra cu plăcile ce conțineau însemnele descoperite. De asemenea, tot stânca purta cu mândrie și numele celor care au contribuit să-i dea viață și să consemneze Tărtăria altfel pentru prima dată, tăind-se panglica tricolor, semnând astfel pentru vecie evenimentul primei scrieri din Europa, consemnată aici.
Multe discursuri,toate numai bucurie și mândrie fiindcă aurului cel poartă munții noștri i se alătură tăria spiritualită a minții și sufletului neamului nostru.
Grupuri, grupuri se întorc dela locul sfânt unde fusese îngropată surpriza vechii scrieri ce fusese descoerită de grupa de cercetare arheologică condusă de istoricul, Nicolae Vlassa în anul 1961.Cel mai emoționat mi s-a părut a fi istoricul italian Marco Merlini care îl avea în apropiere pe Napoleon Săvescu, din New York, căruia îi mărturisește:,,Și acum îmi tremură genunchi de când m-am aplecat ca să sărut pământul ce ne-a redat un adevăr ascuns istoriei.
Facem fotografii cu toții, știuți și neștiuți care ne zămbim, ne întrebăm, aflăm cine suntem, cum am aflat de sărbătoare și descoperim că în interiorul nostru este tot adevărul despre noi și ne așzăm la mesele lungi pline de produse specifice, dar și de o colivă mare pe care o închinăm celor ce au fost și ne-au lăsat un semn atât de important pentru continuitatea noastră în vatra carpatină. Pe când ne spuneam fiecare ce știam mai bine, ce am citit despre ultimele descoperiri istorice referitoare ,,la Noi”o năstrușnică șopârlă îmi gâdila degetul cel mic prin fanta modelului dela sanda și uitându-mă curios la ea îmi face un semn cu o frunză din iarbă, să nu scot un sunet.
Aplecându-mă ca și cum aș fi scăpat ceva pe jos, năstrușnica îmi vorbește cu ochii pe care și-i mărise, prizându-i pe ai mei în dimensiunea aerului, facându-mă să înțeleg că noi ne știm. Uimirea mea nu mai întârzie pe întâmplare și-mi trece prin minte că-ncepe un joc mare a unei lumi ce-mi cere o atenție deosebită. Îmi reiau locul de invitat normal, mănânc, beau și vorbesc adecvat subiectului atins de meseni încălziți de bucuria momentului. Horincă, istorie, nimeni nu observă o biată șopărlă care se retrage de sub masă și-și face semne înțelese doar de o valahă încalzită și ea de mulțimea întrebărilor.
Oamenii se rotesc într-o horă a comuniunii, specifică locului înviețuit de dorința oamenilor de a cunoaște mai în profunzime ceea ce se petrece cu ei.Istoricul italian cu lacrimi pe care încearcă să le ascunđă și gândind cu voce tare își întreabă retoric strămoșii săi de ce au dorit să cucerească acest ținut. Intr-un acces de furie întreabă ,,De ce Mare Caesar nu ai îndrăznit să atingi niciodată acest pământ”?
Aceasta este enigma întrebării unui elev italian care avea așa de multe îndoieli asupra armatei tale, a pregătirii ei oștășești...În ce consta împlinirea ei oștășească? Numai vitejie, onoare, jefuire? sau marea invidie ce-o aveai pentru curajul conducătorilor lor, disciplina soldăților lor,...credinței lor..De ce oare nu l-ai atacat pe Burebista? Oare ce te intimida din comportamentul ostășesc al regelui get?
În loc de răspuns mi-a venit realitatea crudă a vremii...acesta fiind tot invidia, măndria,răutatea, vanitatea celor care vroiau ca ei să fie in fruntea Romei.
Cunoștițele elevului italian se topesc în vremile acelea totdeauna tutulburi pentru popoarele mici vânate de popoarele mai mari care avuseseră mai mult noroc la jaf, la moarte...uciderea și sclavia erau la rang de mâmîndrie, pe care mai tâtârziu în istorie se traduce prin ,,civilizarea popoarelor ,,barbare”.
Aproape fiecare din cei ce am participat la bucuria de a afla ,,Ce au gândit și au făcut strămoșii, ne-am umflat în pene câte puțin, ne-am luat niște angajamente de suflet de a împlini noi cerințe vremurilor vechi și noi și mai ales la ce nu am reușit să facem și să îndeplinim acum, da, da acum, de ce nu…
Șopârlica-mi face semn și mă îndepărtez de masă, despărțindu-mă de comeseni și mai ales de iubitorii de istorie a strămoșilor noștri.
Merg lângă un arbust care-și revarsă ramuri bogate peste spătarul unei bănci proaspăt vopsite.O muzică,un fel de simfonie se ridică la cer și aceeași șopârlică se-agață de degetul piciorului meu.
-Ce faci frumoasă valahă, aici, atât de-ngândurată. Mă așteptai, așa-i? Prin sunetele simfoniei m-ai auzit, strigând?
-Cu glas de disperare…
-Nu,nu-i disperare,e numai rugare. E greu să crezi că îți vorbesc, dar îți aduci aminte că ne-am mai întălnit, numai că atunci eram mai tânar și aveam înfățișarea unei salamandre cu pielea portocalie și picățele negre. Urcam cu toții pieptiș pe munte spre Cozia. E mult de-atunci...erați tineri, frumoși și uimiți de către ciobanul acela care, uitându-se pe cer v-a spus ora exactă:douăsprezece, un minut și douăzeci de secunde...Cel mai neîncrezător era prietenul vostru, cu-un gând ,,la femme du mon ami, de care era îndrăgostit, adică de tine și nu știa ce e cu el, dar Ion,soțul tău, știa, iar tu, indiferentă la toate tăcutele iubiri ale prietenilor lui, erai de neatins, dar prietenii lui își doreau o iubită ca tine...nu, nu știau cum ești, dar vroiau o iubită ca tine...chiar și eu vreau... Dar, mai întâi trebuie să mă prezint:
- Un dragon pitic de Hațeg.Port pe talpa ghearelor mele milioane de ani, țarână.
Aripile mele se întind pe piscuri de munte ce se ștrerg de cer, încălzindu-se cu roa de soare...Ce să-ți mai spun că ne vom înțelege prin undele pe care le-am moștenit noi doi să pricepem tot ce universurile știu și nasc. Ascultătoare cum te știu, o să asculți și-o să înveți.
-Am înțeles. N-o să-ți mai spun șopârlică, ești fiul Marelui Dragon Pitic de Hațeg.
-Acuma ești și de-a noastră și vei afla cu-adevărat unele lucruri pe care lumea omului le-a mai știut, când Universurile au aprobat...
-Cu plecăciune, Dragon Pitic de Hațeg, mie, cei ce mă cunosc îmi spun Vlaget, un nume purtat în ani istorici, vechi.
Cred că avem un musafir. Vom continua mai tărziu…
-V-ați retras aici, pe bancă, când tocmai prefectul Av. Ioan Rus spunea cuvinte deosebite,de mulțumire celor care s-au implicat în toată povestea aceasta de necrezut ca; Ec.Eugen Popa, Dr.Nick Stoian, Prof. Dumitru Mălin, etc.
-Căldura, bucuria mi-au cerut un răgaz gândurilor...Domnia voastră, domnule Lascu ați venit din Macedonia cu o poftă de vorbă românească care mă uimește..
-Sper să nu deranjez, dar v-am văzut cu doamna istoric, Viorica Enăchiuc care a tradus ,,Codex Rohonczi”din așa presupusa limbă dacoromână și sunt uimit că nu toți erau animați în discuția despre carte…
-Așa este lumea...mai reținută, când este ceva așa de uluitor, de necunoscut...
-Vlaget vine cu pacea.
Se aude ca un ecou și cred că piticul dinozaur s-a plictisit. Voci animat-aprinse și un româno-american din zilele noastre, al treilea milenium, domnul Nicolae din Los Angeles surprins de democrația instalată de după 1989 în țara nastră răspunde cuiva:
-După ce am citit cartea domnului, Napoleon Săvescu ,,Noi nu suntem urmașii Romei”, am dat o mare atenție asupra subiectului, deoarece eu fiind catolic am iubit tot cea ce era considerat de origine latină: limba, neamul...Îi iubeam pe cărturarii din Ardeal cu toate exagerările lor referitor la limbă și la originea noastră romană, dar la un moment dat am început să mă îndoiesc și să caut și eu material istoric favorabil temei istorice discutate de toate culturile considerate că au trecut prin perioada romanizarii... Dar, acum, că am petrecut minunat scrierea dela Tărtăria să ne adunăm în jurul băncii unde stă doamna Vlaget și să dezbatem cu argumente vechi și noi ce s-au petrecut după înfrângerea lui Decebal, de exemplu. Italianul vorbea de o oarecare timiditate ce o avea chiar Caesar cu privire la
rege, la Burebista și dece n-ar fi fost,fiindcă dacă ne gândim la vorbele lui Strabon {63îH-26d.H} exprimate în cartea ,,Geografia VII”:,,Boerobista, get de naționalitate, după ce a luat asupra sa, puterea peste poporul său, s-a apucat să-l refacă în urma deselor nenorociri. Și prin muncă necontenită,prin cumpătare și disciplină a făcut ca în scurt timp să întemeieze un imperiu mare și să supună geților toate popoarele din vecinătate.Ba chiar romanii încep să se neliniștească,când l-au văzut trecând cu îndrăzneală peste Istru și să devasteze Tracia până-n Macedonia și Iliria, să pustiască pe celții amestecați cu tracii și cu ilirii, să nimicească chiar pe boienii lui Cristasir și poporul tauriscilor”…
-Ai dreptate Domnule Nicolae, că oameni de seamă au fost la conducera Daciei sau Geției cum vrei să numim vatra strămoșilor și mă gândesc la Decebal cât a avut de suferit...trădare, învingere, pierderea imperiului lui Burebista și împărțirea lui la început în patru părți apoi în cinci, rămânându-i doar teritoriile de la sudul Dunării și bineînțeles regatul său cucerit de Imperiul Roman, iar alte ținuturi poate clientelare imperiului, fiind în relații bune sau rele cu romanii, iar alte ținuturi au rămas independente. Așa este istoria și dăm de exemplu regatul regelui get și poet Cotiso despre care vorbește latinul,Ovidiu, în ,,Pontice” în anul 15 d.H.
Din pierderile fostului imperiu am mai putea aminti Pannonia între anii 12 și 9 î.H.după care a urmat o răscoală a dacilor, care în cele din urmă este învinsă. În anul 29 d.H. Moesia este și ea transformată în provincie romană,urmând ca în anul 46 Tracia, regat clientelar, să fie transformată în provincie romană. Imperiul get rămâne numai la nord de Istru.

-Mă scuzați, Domnule Lascu, vreau să amintesc un moment deosebit pentru mine, moment care m-a determinat să gândesc mai adânc dacă a existat ce adevărat romanizarea Daciei. Cu ani în urmă la unul din congresele românilor de pretutindeni ținut la Iași, capitala noastră culturală, așa cum mai este numit orașul era și doamna Vlaget care ne-a condus la Universitatea Al.I. Cuza pentru a o vizita. Surpriză! În ,,Sala pașilor pierduți” pereții erau înbogățiți cu fresce a căror teme era istoria veche a srămoșilor noștri despre care ne vorbise doamna încă de la București. Atunci am simțit nevoia de a cere scuze conducătoarei gruplui nostru pe care o contrazisesem tăios. Acum pictorul Sabin Bălașa m-a convins că domnul Napoleon Săvescu are dreptate în ceea ce privește tratarea temei ,,Noi nu suntem urmașii Romei”. Venind acasă, aceasta fiind în America după executarea de mult a pedepsei ,, de a fi fost fugar din statul socialist”, am vorbit cu toți care nu citeseră cărțile doamnei Vlaget. Încă odată, scuze pentru întrerupere. Lămuriți, vă rugăm spuneți-ne mai departe despre răscoalele geților împotriva romanilor.-Anii 102-106 consemnează cucerirea Sarmisegetuzei, dar nu înseamnă că poporul get a dispărut, ci statul și-a continuat existența la nord și est de Dacia romană.
Numai că această continuitate a însemnat o perioadă de răscoale impotriva romanilor. Despre aceste răscoale ne poate vorbi domnul Lascu,nu-i așa, vă rugăm.
-Sigur,doamnă Vlaget, vreau să vă vorbesc de vremuri atât de tulburi despre care istoricii români acum la catedră, nu amintesc nimic. Călătorind în Italia am scormonit în blblioteca unui moș d’al meu, care a stat la Roma acum căteva sute da ani și care l-a cunoscut pe Carlo Troya, un istoric foarte interesat de timpurile vechi ale neamului de la Marea Neagră și gurile Dunării în special pentru faptul că exista o posibilă confuzie între numirea lor, când geți, când goți.
deoarece de cele mai multe ori, se spunea că sunt unul și același neam. Scrierea lui Carlo Troya se numea ,,Fasti Getici o Gotici”,fiind un appendice la ,,Storia d’Italia del Medio Evo”,în anii 1839-1841. O parte din textul italianului este completatat de către J.F. Neigebaur și publicat la Breslau în anul 1859. Completarea lui J.F. Neigebaur este alcătuită din descrierea Moldovei și Valahiei.
Documentarea pe care o face Carlo Troya din opera lui Iordanes este de mare încredere, Iordanes însuși mărturisește că aparține geților/goților,iar informațiile sale vin din documente antice, fie din greacă, fie din latină mult disponibile în timpul lui Carlo Troya.
Studiind lucrarea lui Ptolemeu, istoricul italian întărește cuvintele geografului care spunea că romanii s-au înstăpânit pe teritotiul geților cuprins dela Tisa până la Grath acesta din urmă fiind râul Siret după unii istorici, iar de aici până la Nistru marele imperiu roman rămâne neatins. după cum notează Marius Fincă în cartea sa ,,Românii în mileniul de întuneric” daco-geții pierzând numai o treime din țara lor au continuat războiul împotriva romanilor sub numele de geți transformat în goți cum apare pe harta lui Ptolemeu secolul II.
-Domnule Lascu, permiteți-mi să mă prezint:Dinozaurul Pitic de Hațeg, fiul Marelui Dinozaur Pitic de Hațeg, v-am auzit ce-ați spus și sunt încântat să prezentăm împreună fragmente din istoria veche și nouă a daco- geților/goților, dar să ne oprim mai întâi pe la războaiele purtate de Domițian cu geții conduși de Gezina în anul 86 pentru că Orosius găsise ceva interesant notat despre geți în lucrările lui Tacitus și anume că ,,el nu îndrăznește să afirme în
cărțile sale{acum dispărute}câți romani au dispărut în acel război {din 86} și mai ales cum s-au distins geții în această luptă fiind numiți auseni sau aseni-eroi-pe care Zamolxe îi iubește cel mai mult”.
-Dragă domnule Lascu cele spuse de mine mai sus sunt consemnate în ,,Tăblițele de plumb de la Sinaia iar una dintre ele ne spune că Duro Radu și Duro Cozen comandanți geți în războiul din anul 86 au plecat în anul 106 la iazigii/goții Umo și Gerentea din nordul Mării Negre să le ceară ajutor pentru războiul care-l purtau cu romanii {Informații luate din carta lui Marius Fincă,mai sus amintită} ceea ce demonstrează că exista o legătură statornică între aceste populații și mulți dintre auseni sau aseni și-au pierdut viața.
-Stimate Dinozaur Pitic mărturisesc că am rămas uimit de numărul de răscoale ale geților impotriva Imperiului Roman menționat atât de către Constantin Olariu Arimin în lucrarea sa ,,Adevăruri ascunse”, cât și în lucrarea lui Marius Fincă,,,Românii în mileniul de întuneric”.
Am întocmit o listă cu aceste rascoale ce trebuie mai ales tineretul să aibă idee despre dorința de libertate a strămoșilor: - anii 138-139,140,143 despre care se spunea că au fost provocate de “nebunia geților”;
-revolta costobocilor din est în anii 156,157-158;
-159- are loc o răscoală a dacilor din nordul provinciei;
-171-172,sunt revolte ca urmare a represaliilor celor din anii 167-170;
-cele două războaie marcomanice din 170-175 și 178-180;
-In anul 190 împăratul Commodus încheie pace cu ,,barbarii”după 10 ani de lupte;
-Trebuie să menționăm că în timpul împăratului Septimiu Sever, primul impărat roman ales și pus de armată {195-211} și a fiului său Caracalla {198-217} se poate vorbi în Dacia de o oarecare stabilitate, oare de ce?
-Vă răspund eu…
-Spune, Vlaget…
-Eu cred pentru că ei fiind de origine getă, gândesc că orice conducător este mai blând cu cei din neamul său...
-Așa este doamnă iubitoare de neam și țară…
-Și dinozaurii sunt lingușitori?!
-Da, doamnă iubitoare și aspră… Dar nu numai tu simți așa, la fel simte și Iosif Constantin Drăgan și el menționează în lucrarea sa ,,Mileniul Imperial al Daciei” existența a peste 40 de împărați romani de origine traco-getă…
-Da, domnule Lascu, vreți sa adăugați?
-Da,aș menționa pe Maximinus Tracus [Thrax], născut la Daia în Transilvania în 173 după cum menționa la unul dintre Congresele de dacologie, doamna scriitoare Magda Dumitrescu Frasinu și ea născută la Daia și ea gândea ca și Vlaget...jumătate din populația de aproape 60 milioane a Imperiului Roman era de origine traco-getă iar armata
era în majoritate formată din strămoșii noștri. Eu cred că de aceea se împuținează conflictele între imperiul din sudul și cel din nord Dunării.
-Da, Vlaget te ascultăm.Vrei să mi spui ceva?
-Da, aș vrea să discutăm ceava despre Imperiul Amal. Într-o seară l-am auzit pe generalul Chelaru, participant la emisiunile tv. conduse de Daniel Roxin. Și așa cum se zice ,,dacă nu ar fi, nu s-ar povesti” sau ,,n-ar ieși fum,dacă nu ar fi foc”și multă altă înțelepciune a poporului sau mai bine zis a popoarelor...mă scuzați, obiceiul meau de a face digresiuni, metodă de a mă apăra de emoții…
-Emoții...de ce Vlaget…
-Pentru că nu-mi place să mi să spună,,,exagerezi”.În istoria pe care am învățat-o la școală nu se menționează...Așa că geții, contrar celorînvățate, nu-i iubeau deloc pe romani, pe care-i atacau de multe ori ...Era prin anul 167, când geții liberi đin Imperiul Amal atacă Dacia romană, ajungând până în Macedonia și Grecia. Considerând că spaima nu a fost de ajuns,geții repetă un raid în 170.
Romanii se decid ca în 245-247 să poarte noi lupte la Đunărea de Jos împotriva carpilor, așa cum erau numiți geții din Moldova și Bucovina de azi și din toate teritoriile stăpânite de ei la nord de Dunăre, întinderi ce erau stăpânite de geții/goții din Imperiul Amal…
-Doamnă Vlaget, Imperiul Amal cuprindea teritoriile geților de est conduși de asenii desre care scrie Carlo Troya, Nicolo' Zeno, Marius
Fincă și alții.
-Da, domnule Lascu. Din anul 174 Amal domnește peste daco-geți și este întemeietorul Imperiului Amal despre care sunt sigură că vreți să auzți amănunte…
-Firește.
-Acest istoric italian, Carlo Troya ne dă lămuriri despre geții acestui imperiu și notează:,,Printre aseni se găsea Captus, strămoșul dinastiei regale de mai târziu a ostrogoților, fiul său a fost Almar, al cărui fiu , Augi, a fost tatăl lui Amal,strămoșul gintei de eroi al Amalilor. În anul 134, Almar, fiul lui Captus îi pregătește pe geto-dacii săi să se răzbune împotriva romanilor și aceștia fac urmașilor lui Hadrian mult necaz...În anul 161 Augi stăpânește peste daco-geți sau goți, pe care Ptolemeu îi mută în marea câmpie situată între Carpați și Marea Baltică și care era numită Sarmația Europeană.
Din 174 Amal domnește peste daco-geți și este întemeietorul Amalilor...în imperiul Amalilor migrează alte hoarde și barbari și o parte a burgunzilor care sunt primiți ca aliați”.Se știe că sțăpânirea romană la nord de Dunăre între 106-271sau 275 a fost marcată de numeroase revolte ale geto-dacilor locali ajutați de frații din Imperiul Amal. Aceste revolte transformate în răscoale devin adevărate lupte de eliberare care încep prin 250 și culminează cu retragerea aureliană confirmată la 275. Ultimele monede romane datează la Sarmsegetuza din 254.Este bine de menționat că cele mai multe răscoale s-au desfășurat în timpul crudului general roman Marcius Turbo, dar care nu a reușit să le înăbușe, aducându-l în stare de disperare pe împărat. Hadrian chiar se găndea să renunțe la provincie. Era îngrozit de numărul mare de soldați romani morți și alege totuși să distrugă podul lui Traian de peste Dunăre pentru a împiedica pe dacii de la nord să încerce eliberarea fraților din dreapta fluviului {Cartea domnului Marius Fincă, enunțată dă amănunte despre aceste evenimente}.-Stimate Dinozaure Pitic de Hațeg fixază mai bine evenimentele anilor 117,156, 157… -Da, dragii mei... Pot spune că sunt ani de mare încrâncenare și ură a geților impotriva romanilor. După cum se observă geții clanului Amal sunt numiți și goți, ei fiind unii și aceiași care se arătau tot mai des, redevenind adevărații stăpâni ai pământurilor neamului lor de geți crânceni pe ceea ce le aparține.Să ne amintim că în martie 248, la Roma se sărbătorește împlinirea a 1000 de ani de la înființare. O mulțime de regi sunt invitați. Printre aceștia sunt și cei din estul provinciei Dacia. Mulți dintre ei își iau și numele de Dacicus sau Carpicus. Să enumerăm câțiva: Caracalla care la 214 poartă război cu geții/goții la Istru, iar după încheiera păcii își formează o gardă personală din cei cu care se războise, numindu-i ,,leii scitici”...Ca o încoronare a vitjiei și măreției acestor geți/goți însuși împăratul iși adaugă cognomele de Geticus Maximus și Quasi Goticus. Acestea din urmă fiind popoarele care reprezentau o forță pentru Roma.Vreți să vă mai dau și alte exemple de împărați romani care au suferit înfrângeri și atacuri de la răzvrătiții și revoltații daci cu care au purtat războie în urma cărora sau aureolat cu numele de:,,Carpicus Maximus” și de ,,Dacicus Maximus”-Stimate Dinozaur Pitic de Hațeg, eu cred că ar fi bine să menționăm niște nume deoarece dialogul nostru poate va fi menționat în vreo carte sau revistă și sunt sigură că tineretul nostru este interesat de trecutul strămoșilor. - Da, ai dreptate...să nu lăsăm lucrurile la voia întâmplării!-Atunci, să menționăm pe vrednicul Marius Fincă care a muncit bine la cartea sa ,,Românii în mileniul de întuneric”, el reușind să aducă lumină ca să nu mai vorbim de adevăr și dragoste… Iată: Maximus Thrax in anul 236 care a luat numele de Germanicus Maximus și Sarmaticus Maximus; Aurelian în 273 se numește Aurelianus Carpicus; Dioclețian este Dioclețian Carpicus Maximus sau Constantinus Carpicus MaximusConstantius Chlorus Carpicus Maximus și chiar Constantin cel Mare

Carpicus Maximus. Eu, dragă Dinozaure Pitic de Hațeg sunt foarte mândră de strămoșii mei și de toți Dinozaurii Pitici de Hațeg…-Ești foarte amabilă, distinsă Vlaget. Aș vreau să vă invit dragi prieteni în bogăția donozaurilor pitici reprezentată de peșterile lor…-Dar înainte de vizită, să ne luăm la revedere dela pretenii care au petrecut cu noi sărbătorirea vechii scrierii, de aici, la Tărtăria... și să vă prezint și pe copii mei, oameni de nădejde și mari iubitori de istorii.-Desigur, domule Lascu. Acești tineri frumoși sunt gata de a ști totul despre neamul părinților lor. Mai văd și o foarte tânară copilă, drăgălșă…-Da, este una din nepoții care au venit la Tărtăria dornică și ea să afle pe teren, să vadă cu ochii ei plăcuțele și lumea care sfințește locul adânc strămoșesc...Ea este Maria, studentă la arhitectură, el,
cel mai înalt este Vlad, colonel în armata română iar el este Ștefan, istoric, cronicar, arheolog… Sunt mândru de ei. Sunt dornici de a ști ce conține țărâna tălpilor tale, Dinozaure Pitic despre care ai spus că poartă secretele vieților istorice ale lumii de aici.La revedere, dragii noștri ne vom întâlni la Congresul de dacologie, pe valea Buzăului în ținutul Cauclandului, unde se zice că-i o poartă de intrare - ieșire spre locul de veghe al Tatălui nostru, al tuturor...***-Nu aveți de ce să vă temeți. Sunteți la mine acasă și mă voi strădui așa cum m-au învățat în vechime generație după generație după cum făceau și ele salturi. Multă muncă și străduință. Ca să te șlefuiești trebuie multă experiență. Relaxează-te, Maria! Curând se va face lumină. Nu te speria de liniște, doar ești cu mine. O să te obișnuiești și când o să terminăm de vorbit, dar să știi că e mult de vorbit, vor trece mii și mii de ani. Dece ai făcut ochii mari, da, eu văd și pe întuneric…multe te învață viața...vedeți și eu am început să fac digresiuni la fel ca și Vlaget, ah Vlaget! Cartea ta pe care d-abia o puteai ține pe genunchi de groasă ce era și pe care a scris-o un elev al Marelui istoric, lingvist Hașdeu… Cartea era doar o simplă lucrare de doctorat pe care cu multă trudă și învățătură mi-a deschis ochii pentru o nouă disciplină a științei și anume: ,,răsturnare a tot”…-Ce tot spui acolo-n barbă, Dinozaure Pitic...unde ai mai auzit tu o astfelde denumire a unei didcipline? Ești într-un delir total…-Ce spui, Vlaget? Vrei să mă intimidezi, da, da, asta urmărești...să mă intimidezi...nu-i prietenește din partea ta…-Da, Domnule Dinozaur Pitic, șopârlică dragă nu uita că aici ai de-a face cu lume de știință și tu bați câmpii cum s-ar zice…-Da,Vlaget mi-am adus aminte de cartea domnului Lazăr Șeineanu intitulată ,,Basmele române” care mi-a sucit mințile cu lumile lui pe care le credeai reale și de fapt descopereai că sunt ireale și invers.
Eram năuc la definițiile și temele pe care le descopera acest tânăr savant care semăna leit profesorului său, eminentul Hașdeu care punea un popor întreg în secolul XIX să se întrebe la fel ca și în titlul lucării sale:,,Perit-au dacii?
-Și ce era rău în asta?-Nimic, rău. Chiar excepțional, dar despre asta mai târziu...Mai întrerupt și… vreau șă revin la Lazăr Șeineanu care mi-a dat alt gând spre noua mea teorie ,,răsturnare a tot”...da...în basme totul este fabulos așa cum neamurile mele dinozauriene crede și se comportă. Am auzit la unii oameni de știință, chiar și la liceeni spunând: asta-i fizica coantică…Fiind ocupat cu niște probleme de politică internațională am trecut mereu peste momentul de a mă ocupa serios de problemă, fiindcă, de fapt, unele fapte despre care ei se pronunțau ca fiind ,,coantica aceasta eu le știam și-mi erau la îndemână...na, că m-am încurcat de tot, fac digresiuni, cum spui tu, Vlagte…-Unchiașule Dinozaur să trecem peste asta…-Ințeleapță ești tu, Maria- Dar, vreau să precizez, că eu știu fizică cuantică...și o folosesc moment de moment. Pot să mă metamorfozez, să mă dau peste cap si să va pun o masă bogată într-un cuvânt să vă uimesc și să vă cuaticăzez așa acum faceți voi de la o vreme cu limba română, chipurile nu vă mai ajunge limba maternă sși trebuie să:,,șeruiți, ordinărți, trenduitisi mulți alți iți...Luați-o mai încet că o să vă scrintiți limba ,organul...rămâneți oameni cumsecade și totul este bine.-În curând...da...foarte curând...o să v...Vezi, Maria de la drumul de pe podețul de afară cu multă lumină solară trecem la mai puțină și intrăm acolo unde mâna omului lumineaza bine, ca cei ca voi, curioșii să vă luminați la inima ce s-a strâns puțin de teama la prindera cunoașterii ce vă pune mereu, și mereu întrebări.
Aici în Hațeg este doar începutul…- Nu mi-e teamă, domnule Dinozaur Pitic. Se pare că trebuie să-mi fac cuprinsul tuturor cunoștințelor mele și după cum constat acest cuprins este foarte subțire. Am să fiu numai ochi și urechi, domnule, nene...Te superi dacă am să-ți spun nene sau unchiașule…-Maria, nu-i frumos. Domnule Dinozaur Pitic, eu sunt…-Știu, Eliza, eu știu, dar ca să nu pierdem timpul, dar nici voi curiozitatea în ceea ce mă privește... așa cum îmi cere vârsta și epoca aceasta modernă, Universul cel Mare m-a înzestrat, adăugându-mi ,,divaisuri” contemporane cum spuneți voi, maimuțărindu-vă... Eliza, mama Mariei ești binevenită la Peștera Bolii, aici la noi în Hunedoara, Țara Hațegului. Așa, cu lumina de la intrare și podurile peste șipotul râului ce adapă stâncile, care nu-și spun niciodată vârsta, pătrundem în această crăpătură naturală ce poartă secretele pământului și populațiilor acestuia ce au trăit mai mullt sau mai puțin, după cum i-a lasat viața sau ceea ce au lăsat ei cu mintea și sufletul lor. Acum o să încerc eu sau unii istorici, cronicari, războinici, dar și mincinoși care au venit în legătura cu ei, care i-au ponegrit, luându-le meritele, însușindu-și faptele lor, creațiile lor. Dar cum se spune: ,,minciuna nu are picioare lungi” timpul îi va face de rușine, oricât de bătrân ar fi, mai ales, dacă apelăm la arheologi care, descoperând mulțime de artefacte, nimeni, dar nimeni nu mai poate nega adevărul.-Domnule Dinozaur Pitic, peștera este luminată?
-Da, Maria peștera aceasta este mult studiată de arheologi, fiind plină de secrete. Gândește-te că și noi trăim în această peșteră alături de toți hațeganii si de cei care vin să o viziteze și nu ne deranjăm unii pe alții. Fiecare își vede de viața lui. Noi trăim cu toții în pace, așa cum în toată țara trăiesc diferite etnii.-Voi, geții sunteți un popor, zurbagiu, adică aș spune eu vesel, ospitalier, înțelegător, îngăduitor, uneori chiar prea îngăduitor.
Acest lucru, cred eu, fiindcă vă place liniștea. Da, liniștea, dacă se respectă și se îngăduie bunul trai în comun. Nu, nu în comunism, Maria. Ești sugubaeță. Voi , vlahii sunteți un popor, unde pot trăi și munci alături de voi și alții. Doar sunteți prea amesctecați cu alții, zic eu, dar voi sunteti mereu așa cum se spune în Banat ,,fruncea”.-Într-un cuvânt suntem buni, foarte buni...bunisimo…- Fii atent, Domnule Dinozaur Pitic, Maria, uneori întrece cu îndrăzneala ei limitele…-Ei, nu, Eliza, în curând trecem și de această sală largă și intrăm în necunoscut, adică în…-Au!!!.Dar, cum pătrunde soarele?-Nu, nu este soarele de pe cer . Aici este lumea creată de dinozauri după multe mii de ani de incercări de tot felul...Pe scurt, încercând să fim ca voi, oameni creativi, Marele Univers ne-a observat și ne-a educat, dar, nerespectând cerințele lui, am fost pedepsiți și lăsați la un stadiu de străduire permanentă, dar nu am avut voie să vă întrecem pe voi, oamenii decât în măsura în care eram nevătămători vouă…-Așa că vom înțelege pe traseu…Asa-i, Eliza! Acum suntem cu toții. Uitați-vă in jur. Dacă vi se va face foame îmi comunicați…-Da, mie îmi este o foame de a cunoaște totul despre peșteră așa că sunt gata să mă așez si să ascult uncheșule ,Dinozaur Pitic.Mă bucură graba ascultării tale și voi incepe cu numele peșrerii care nu are nicio legătură cu ,,boala” ci vine dela numele lui Bolya din Zarand, dat în 1404 de către regele Sigismund al Ungariei pe motivul că a protejat timp de două săptămâni o coloană de comercianți împotriva tătarilor. Peștera a fost locuită după spusele istoricilor din perioada neoliticului și este situată pe drumul ce lega Occidentul de Orient. Așa cum vezi dragă Maria totul este spectaculos dela această intrare foarte lată si in același timp destul de înaltă.-A! Alo! Ce acustică deosebită…-De aceea aici au avut loc și au concerte, piese de teatru, expoziții în diferite perioade. Șipotul râului Jupâneasa care străbate pe aici
amintește de câtecele căutătorilor de aur care mai puteau fi văzuți și auziți chiar și după Primul Război Mondial. Nisipul râului a dus la denumirea afluentului său de ,,Galbina”. Însuși pereții peșterii erau adevărate oglinzi- soare, constituind absorbante de visători. Suntem în sala de concert a peșterii iar acolo este o apariție miraculoasă a Sfintei Fecioare cu pruncul. Este un loc de pelerinaj. Este o mare atracție aceasta imagine formată din umezeala peșterii.E de mirare! Niște reproduceri a picturilor rupestre de la Altamira…Cum așa ?!!Da, Eliza. Acum câțiva ani a venit o echipă ZDF din Germania și a realizat un film despre lumea primitivă și se numește ,,Codul zeilor”.
Ei au făcut decorul acela. Acum șă mergem spre ieșire. Atenție ieșirea din peșteră dă chiar în calea ferată. În capăt este cetatea dacilor care nu a fost niciodată cucerită de romani. Unele pietre uriașe din cetate au folosit și la consruirea acetui viaduct. Cetatea dacică și-a câștigat faima prin vitejia dacilor care au apărat-o. Dar așa este omul, face dar și strică. Totuși urmele lui rămân nemuritoare așa cum le simți aici în Canionul Bănița, unde Maria vine cu partea ei de expunere a celor patru tăblițe de lut cu ajtorul celor menționate în cartea lui Paul Lazăr Tonciulescu.-Unde mă aflu...Unchiașule Pitic, îmi dau seama ca sunt în biblioteca domniei voastre sau într-o instituție culturală așa că vreau să începem discuții despre monumentul istoric ,,scrierea de la Tărtăria..-Suntem toți de acord… și încetul cu încrtul, când obosim Domnule Dinozaur Pitic ne mai lămuriți despre lumea domniei voastre despre care mărturisesc că sunt momente care mă surprind și mi-e teamă…--Să pornim cu îndrăzneală...Vorbiți primul, domnule Lascu. Văd că
aveți în mănă cartea domnului Paul Lazăr Tonciulescu ,,DE LA TĂRTĂRIA LA ȚARA LUANEI”, Ed. Miracol. - Da, prin graiul meu voi da curs celor scrise de domnia sa în ,,Introducere”:,, Mulți patrioți români au avut ca pasiune cercetarea originii scrisului la geto-daci, dar posibilitățile lor, la timpul rescpectiv, au fost foarte limitate, deoarece studiile și informațiile existente în acest domeniu, pe plan intern și international , au fost puține.
Azi putem afirma că secolul XX s-a manifestat ca o explozie informațională, mai ales că și cercetările arheologice au condus la rezultate de care secolul trecut nu a beneficiat. De aceea, se cuvine să mulțumim tuturor celor care, prin munca lor plină de entuziasm și probitate profesională, mi-au permis să le coraborez succesele lor cu pasiunea mea de-o viață în cercetarea pe planuri noi a civilizației strămoșilor noștri geto-daci și în combaterea celor ce ne-au jefuit,
spiritual și material, lăudându-se apoi cu aceste jafuri, și considerând că cele jecmănite nu sunt alceva decât creațiile lor.Scopul lucrării de față este tocmai acela de a scoate la lumină adevărurile asupra unui aspect al civilizației geto-dacilor și apoi a urmașilor daco-români, anume acela al inventării scrierii și al folosirii acesteia.Mai sunt și azi, din păcate, cercetători români, alături de unii străini care afirmă cu neștiință că geto-dacii nu știau să scrie și că, în antichitate, ,, a scrie”: constituie o rușine. Aici trebuie să facem o distincție esențială între ,,a cunoaște scrierea și a folosi scrierea”.

 

---

 

Hateg-Tărtăria - Dialog cu un dinozaur pitic (II)

 

...Am ajuns dimineața ca niște oameni care au crescut sub îndemnul proverbului ,,Cine se scoală de dimineață, departe ajunge”și am ajuns la Tărtăria, unde eram așteptați chiar de către autorități, pregătiți pentru marele eveniment:,,descoperirea monumentului plăcuțelor care reprezentau pentru omenire o scriere mai veche decât cea de la Sumer, Mesopotamia.
Soarele își ridicase doar o pleapă pe cerul ce se lupta cu o mică tulbureală venită dinspre munți sau poate din emoția celor ce au traversat Atlanticul în zbor spre locul, unde a visat fiecare să ajungă dimineața. Acolo, unde se dezvelea monumentul pentru care depusese atâta efort doctorul Napoleon Săvescu care scrisese acum
câțiva ani o carte cu temă istorică. Prin titlu ei ,,Noi nu suntem urmașii Romei”, cartea deschisese drumul pentru noi și noi cercetări despre strămoșii noștri. Luasem parte la atâtea dezbateri în timpul,,Congreselor de Dacologie” care îmi stârniseră așa de mult curiozitatea, încât făceam drumuri zilnice la diferite biblioteci pentru a mă documenta asupra subiectului.
Am coborât din autocarul care adusese mulți români din București, dar și pe cei ce călătoriseă cu trenul, cu avionul din Macedonia,din Italia și din alte părți ale lumii.Erau unii, care aveau strămoși pe care viața i-a dus departe de Valahia,locul lor de obârșie. Alții precum era istoricul italian, Marco Merlini știau cu ce ne ocupăm, noi, cei dela Dacia Revival, dar el ca un om de știință a vrut neapărat să vadă locul istoric ce ne pusese pe jar să-l vedem și să ne închinăm lui.
Ne-am adunat cu toții în jurul Monumentului,o stâncă ruptă din munte care avea și o crăpătură drept intrare în inima ei, care, probabil ne-ar fi adapostit la nevoie. Aici, cred că exagerez, dar strângându-ne în jurul ei părea că am format o biserică sub cerul liber, unde femeile locului erau îmbrăcate în costume populare de înaltă ținută, în ii alb-negru, cum nu există nicăieri în lume.
Șorțurile străluceau cu trandafirii lor țesuți cu mătase neagră, care ieșeau în evidență, străpungând cerul în fața căruia cămașa albă ieșa în unghiuri, conturând mjlocul frumuseților hațegane. Măiestre în educație își luaseră pe lăngă ele copiii ca să asculte cu luare aminte vorbele preotului care blagoslovea piatra cu plăcile ce conțineau însemnele descoperite. De asemenea, tot stânca purta cu mândrie și numele celor care au contribuit să-i dea viață și să consemneze Tărtăria altfel pentru prima dată, tăind-se panglica tricolor, semnând astfel pentru vecie evenimentul primei scrieri din Europa, consemnată aici.
Multe discursuri,toate numai bucurie și mândrie fiindcă aurului cel poartă munții noștri i se alătură tăria spiritualită a minții și sufletului neamului nostru.
Grupuri, grupuri se întorc dela locul sfânt unde fusese îngropată surpriza vechii scrieri ce fusese descoperită de grupa de cercetare arheologică condusă de istoricul,Nicolae Vlassa în anul 1961.Cel mai emoționat mi s-a părut a fi istoricul italian Marco Merlini care îl avea în apropiere pe Napoleon Săvescu, din New York,căruia îi mărturisește:,,Și acum îmi tremură genunchi, de când m-am aplecat ca să sărut pământul ce ne-a redat un adevăr ascuns istoriei.
Facem fotografii cu toții, știuți și neștiuți care ne zămbim, ne întrebăm, aflăm cine suntem, cum am aflat de sărbătoare și descoperim că în interiorul nostru este tot adevărul despre noi și ne așzăm la mesele lungi pline cu produse specifice, dar și cu o colivă mare pe care o închinăm celor ce au fost și ne-au lăsat un semn atât de important pentru continuitatea noastră în vatra carpatină. Pe când ne spuneam fiecare ce știam mai bine, ce am citit despre ultimele descoperiri istorice referitoare ,,la Noi,” o năstrușnică șopârlă îmi gâdila degetul cel mic prin fanta modelului dela sanda și uitându-mă curios la ea îmi face un semn cu o frunză din iarbă, să nu scot un sunet.
Aplecându-mă ca și cum aș fi scăpat ceva pe jos, năstrușnica îmi vorbește cu ochii pe care și-i mărise, prizându-i pe ai mei în dimensiunea aerului, facându-mă să înțeleg că noi ne știm. Uimirea mea nu mai întârzie pe întâmplare și-mi trece prin minte că-ncepe un joc mare al unei lumi ce-mi cere o atenție deosebită. Îmi reiau locul de invitat. Normal, mănânc, beau și vorbesc adecvat subiectului atins de meseni încălziți de bucuria momentului. Horincă, istorie, nimeni nu observă o biată șopărlă care se retrage de sub masă și-și face semne înțelese doar de o valahă încalzită și ea de mulțimea întrebărilor.
Oamenii se rotesc într-o horă a comuniunii, specifică locului înviețuit de dorința lor de a cunoaște mai în profunzime ceea ce se petrecea cu ei.Istoricul italian cu lacrimi pe care încearcă să le ascunđă și gândind cu voce tare își întreabă retoric strămoșii săi, de ce au dorit să cucerească acest ținut. Intr-un acces de furie întreabă ,,De ce Mare Caesar nu ai îndrăznit să atingi niciodată acest pământ”?
Aceasta este enigma întrebării unui elev italian care avea așa de multe îndoieli asupra armatei, a pregătirii ei ostășești...În ce consta împlinirea ei ostășească? Numai vitejie, onoare,jefuire? sau marea invidie ce-o aveai pentru curajul conducătorilor lor, disciplina soldăților lor,...credinței lor..De ce oare nu l-ai atacat pe Burebista? Oare ce te intimida din comportamentul ostășesc al regelui get?

În loc de răspuns mi-a venit realitatea crudă a vremii...aceasta,fiind tot invidia, măndria,răutatea, vanitatea celor
care voiau ca ei să fie în fruntea Romei.
Cunoștițele elevului italian se topesc în vremurile acelea totdeauna tulburi pentru popoarele mici vânate de popoarele mai mari care avuseseră mai mult noroc la jaf,la moarte...uciderea și sclavia erau la rang de mâmîndrie, pe care mai tâtârziu în istorie se traduce prin ,,civilizarea popoarelor ,,barbare”.
Aproape fiecare din cei ce am participat la bucuria de a afla ,,Ce au gândit și au făcut strămoșii, ne-am umflat în pene câte puțin, ne-am luat niște angajamente de suflet de a împlini noi cerințe vremurilor vechi și noi și mai ales la ce nu am reușit să facem și să îndeplinim acum, da, da, acum, de ce nu…
Șopârlica-mi face semn și mă îndepărtez de masă, despărțindu-mă de comeseni și mai ales de iubitorii de istorie a strămoșilor noștri.
Merg lângă un arbust care-și revarsă ramuri bogate peste spătarul unei bănci proaspăt vopsită. O muzică,un fel de simfonie se ridică la cer și aceeași șopârlică se-agață de degetul piciorului meu.
-Ce faci frumoasă valahă, aici, atât de-ngândurată. Mă așteptai, așa-i? Prin sunetele simfoniei m-ai auzit, strigând?
-Cu glas de disperare…
-Nu,nu-i disperare,e numai rugare. E greu să crezi că îți vorbesc,dar îți aduci aminte că ne-am mai întălnit,numai că atunci eram mai tânar și aveam înfățișarea unei salamandre cu pielea portocalie și picățele negre.Urcam cu toții pieptiș pe munte spre Cozia. E mult de-atunci...erați tineri, frumoși și uimiți de către ciobanul acela care, uitându-se pe cer v-a spus ora exactă:douăsprezece, un minut și douăzeci de secunde...Cel mai neîncrezător era prietenul vostru, cu-un gând ,,la femme du mon ami, de care era îndrăgostit, adică de tine și nu știa ce e cu el, dar Ion,soțul tău, știa, iar tu, indiferentă la toate tăcutele iubiri ale prietenilor lui, erai de neatins, dar prietenii își doreau o iubită ca tine...nu, nu știau cum ești, dar voiau o iubită ca tine...chiar și eu vreau... Dar, mai întâi trebuie să mă prezint:
-Dragon Pitic de Hațeg. Port pe talpa ghearelor mele milioane de ani țarână.Aripile mele se întind pe piscuri de munte ce se șterg de cer, încălzindu-se cu roa de soare...Ce să-ți mai spun că ne vom înțelege prin undele pe care le-am moștenit noi doi, să pricepem tot ce universurile știu și nasc. Ascultătoare cum te știu, o să asculți și-o să înveți.
-Am înțeles. N-o să-ți mai spun șopârlică, ești fiul Marelui Dragon Pitic de Hațeg.
-Acuma ești și de-a noastră și vei afla cu-adevărat unele lucruri pe care lumea omului le-a mai știut, când Universurile au aprobat...
-Cu plecăciune, Dragon Pitic de Hațeg, mie, cei ce mă cunosc îmi spun Vlaget,un nume purtat în ani istorici, vechi.Cred că avem un musafir.
Vom continua mai tărziu…
-V-ați retras aici, pe bancă, când tocmai prefectul Av.Ioan Rus spunea cuvinte deosebite,de mulțumire celor care s-au implicat în toată povestea aceasta de necrezut ca; Ec.Eugen Popa, Dr.Nick Stoian, Prof.Dumitru Mălin,etc,.
-Căldura, bucuria mi-au cerut un răgaz gândurilor...Domnia voastră,domnule Lascu ați venit din Macedonia cu o poftă de vorbă românească care mă uimește..
-Sper să nu deranjez, dar v-am văzut cu doamna istoric, Viorica Enăchiuc care a tradus ,,Codex Rohonczi”din așa presupusă limbă dacoromână și sunt uimit că nu toți erau animați în discuția despre carte…
-Așa este lumea...mai reținută, când este ceva așa de uluitor, de necunoscut...
-Vlaget vine cu pacea.
Se aude ca un ecou și cred că piticul dinozaur s-a plictisit. Voci animat-aprinse și un româno-american din zilele noastre, al treilea milenium,domnul Nicolae din Los Angeles surprins de democrația instalată de după 1989 în țara nastră răspunde cuiva:
-După ce am citit cartea domnului, Napoleon Săvescu ,,Noi nu suntem urmașii Romei”, am dat o mare atenție asupra subiectului, deoarece eu, fiind catolic, am iubit tot ceea ce era considerat de origine latină:limba, neamul...Îi iubeam pe cărturarii din Ardeal cu toate exagerările lor referitor la limbă și la originea noastră romană, dar la un moment dat am început să mă îndoiesc și să caut și eu material istoric favorabil temei discutate de toate culturile considerate că au trecut prin perioada romanizarii...Dar, acum, că am petrecut minunat scrierea dela Tărtăria să ne adunăm în jurul băncii unde stă doamna Vlaget și să dezbatem cu argumente vechi și noi ce s-a petrecut după înfrângerea lui Decebal, de exemplu. Italianul vorbea de o oarecare timiditate ce o avea chiar Caesar cu privire la rege, la Burebista și dece n-ar fi fost,fiindcă dacă ne gândim la vorbele lui Strabon{63îH-26d.H}exprimate în cartea,,Geografia VII”:,,Boerobista,get de naționalitate,după ce a luat asupra sa,puterea peste poporul său,s-a apucat să-l refacă în urma deselor nenorociri.Și prin muncă necontenită,prin cumpătare și disciplină a făcut ca în scurt timp să întemeieze un imperiu mare și să supună geților toate popoarele din vecinătate.Ba chiar romanii încep să se neliniștească,când l-au văzut trecând cu îndrăzneală peste Istru și să devasteze Tracia până-n Macedonia și Iliria, să pustiască pe celții
amestecați cu tracii și cu ilirii, să nimicească chiar pe boienii lui Cristasir și poporul tauriscilor”…
-Ai dreptate Domnule Nicolae,că oameni de seamă au fost la conducera Daciei sau Geției cum vrei să numim vatra strămoșilor și mă gândesc la Decebal cât a avut de suferit...trădare, învingere, pierderea imperiului lui Burebista și împărțirea lui la început în patru părți apoi în cinci, rămânându-i doar teritoriile de la sudul Dunării și bineînțeles regatul său cucerit de Imperiul Roman, iar alte ținuturi poate clientelare imperiului, fiind în relații bune sau rele cu romanii, iar alte ținuturi au rămas independente. Așa este istoria și dăm de exemplu regatul regelui get și poet Cotiso despre care vorbește latinul Ovidiu, în ,,Pontice” în anul 15 d.H.
Din pierderile fostului imperiu am mai putea aminti Pannonia între anii 12 și 9 î.H.după care a urmat o răscoală a dacilor, care în cele din urmă este învinsă. În anul 29 d.H. Moesia este și ea transformată în provincie romană,urmând ca în anul 46 Tracia, regat clientelar, să fie transformată în provincie romană. Imperiul get rămâne numai la nord de Istru.

-Mă scuzați, Domnule Lascu, vreau să amintesc un moment deosebit pentru mine, moment care m-a determinat să gândesc mai adânc, dacă a existat cu adevărat romanizarea Daciei. Cu ani în urmă la unul din congresele românilor de pretutindeni ținut la Iași, capitala noastră culturală, așa cum mai este numit orașul era și doamna Vlaget care ne-a condus la Universitatea Al.I. Cuza pentru a o vizita. Surpriză!
În ,,Sala pașilor pierduți” pereții erau înbogățiți cu fresce ale căror teme erau istoriile vechi ale strămoșilor noștri despre care ne-a vorbit doamna încă de la București. Atunci am simțit nevoia de a cere scuze conducătoarei gruplui nostru pe care o contrazisesem tăios.
Acum pictorul Sabin Bălașa m-a convins că domnul Napoleon Săvescu are dreptate în ceea ce privește tratarea temei ,,Noi nu suntem urmașii Romei”. Venind acasă, aceasta fiind în America, după executarea de mult a pedepsei ,, de a fi fost fugar din statul român socialist”, am vorbit cu toți cei care nu citeseră cărțile doamnei Vlaget. Încă odată, scuze pentru întrerupere. Lămuriți, vă rugăm, spuneți-ne mai departe despre răscoalele geților împotriva romanilor.

-Anii 102-106 consemnează cucerirea Sarmisegetuzei,dar nu înseamnă că poporul get a dispărut, ci statul și-a continuat existența la nord și est de Dacia romană.
Numai că această continuitate a însemnat o perioadă de răscoale impotriva romanilor. Despre aceste răscoale ne poate vorbi domnul Lascu,nu-i așa, vă rugăm.
-Sigur,doamnă Vlaget, vreau să vă vorbesc de vremuri atât de tulburi despre care istoricii români acum la catedră, nu amintesc nimic. Călătorind în Italia am scormonit în blblioteca unui moș d’al meu, care a stat la Roma acum căteva sute da ani și care l-a cunoscut pe Carlo Troya, un istoric foarte interesat de timpurile vechi ale neamului de la Marea Neagră și gurile Dunării în special pentru faptul că exista o posibilă confuzie între numirea lor, când geți, când goți. deoarece de cele mai multe ori, se spunea că sunt unul și același neam. Scrierea lui Carlo Troya se numea ,,Fasti Getici o Gotici”,fiind un appendice la ,,Storia d’Italia del Medio Evo”,în anii 1839-1841. O parte din textul italianului este completatat de către J.F.Neigebaur și publicat la Breslau în anul 1859. Completarea lui J.F.Neigebaur
este alcătuită din descrierea Moldovei și Valahiei.
Documentarea pe care o face Carlo Troya din opera lui Iordanes este de mare încredere, Iordanes însuși mărturisește că aparține geților/goților,iar informațiile sale vin din documente antice, fie din greacă, fie din latină mult disponibile în timpul lui Carlo Troya.
Studiind lucrarea lui Ptolemeu, istoricul italian întărește cuvintele geografului care spunea că romanii s-au înstăpânit pe teritoriul geților cuprins dela Tisa până la Grath acesta din urmă fiind râul Siret după unii istorici, iar de aici până la Nistru marele imperiu roman rămâne neatins după cum notează Marius Fincă în cartea sa ,,Românii în mileniul de întuneric” daco-geții pierzând numai o treime din țara lor au continuat războiul împotriva romanilor sub numele de
geți transformat în goți cum apare pe harta lui Ptolemeu secolul II.
-Domnule Lascu, permiteți-mi să mă prezint:Dinozaur Pitic de Hațeg,fiul Vrednicului Dinozaur Pitic de Hațeg, v-am auzit ce-ați spus și sunt încântat să prezentăm împreună fragmente din istoria veche și nouă a daco- geților/goților, dar să ne oprim mai întâi pe la războaiele purtate de Domițian cu geții conduși de Gezina în anul 86 pentru că Orosius găsise ceva interesant notat despre geți în lucrările lui Tacitus și anume că ,,el nu îndrăznește să afirme în
cărțile sale{acum dispărute} câți romani au dispărut în acel război {din 86}și mai ales cum s-au distins geții în această luptă fiind numiți auseni sau aseni-eroi-pe care Zamolxe îi iubește cel mai mult”.
-Dragă domnule Lascu, cele spuse de mine mai sus sunt consemnate în ,,Tăblițele de plumb de la Sinaia iar una dintre ele ne spune că Duro Radu și Duro Cozen comandanți geți în războiul din anul 86 au plecat în anul 106 la iazigii/goții Umo și Gerentea din nordul Mării Negre să le ceară ajutor pentru războiul care-l purtau cu romanii {Informații luate din carta lui Marius Fincă,mai sus amintită} ceea ce demonstrează că exista o legătură statornică între aceste populații și mulți dintre auseni sau aseni ș-au pierdut viața.1
-Stimate Dinozaur Pitic, mărturisesc că am rămas uimit de numărul de răscoale al geților impotriva Imperiului Roman menționat atât de către Constantin Olariu Arimin în lucrarea sa ,,Adevăruri ascunse”,cât și în lucrarea lui Marius Fincă,,,Românii în mileniul de întuneric”. Am întocmit o listă cu aceste rascoale. Ele trebuie mai ales studiate de către tineret care are nevoie să aibă măcar idee despre dorința de libertate a strămoșilor:
-anii 138-139,140,143 despre care se spunea că au fost provocate de “nebunia geților”;
-revolta costobocilor din est în anii 156,157-158;
-159- are loc o răscoală a dacilor din nordul provinciei;
-171-172,sunt revolte ca urmare a represaliilor celor din anii 167-170;
-cele două războaie marcomanice din 170-175 și 178-180;
-In anul 190 împăratul Commodus încheie pace cu ,,barbarii”după 10 ani de lupte;
-Trebuie să menționăm că în timpul împăratului Septimiu Sever, primul impărat roman ales și pus de armată {195-211} și a fiului său Caracalla {198-217} se poate vorbi în Dacia de o oarecare stabilitate, oare de ce?
-Vă răspund eu…
-Spune, Vlaget…
-Eu cred pentru că ei, fiind de origine getă, gândesc că orice conducător este mai blând cu cei din neamul său...
-Așa este doamnă iubitoare de neam și țară…
-Și dinozaurii sunt lingușitori?!
-Da, doamnă iubitoare și aspră… Dar nu numai tu simți așa, la fel simte și Iosif Constantin Drăgan și el menționează în lucrarea sa ,,Mileniul Imperial al Daciei” existența a peste 40 de împărați romani de origine traco-getă…
-Da, domnule Lascu, vreți să adăugați?
-Da,aș menționa pe Maximinus Tracus[Thrax],născut la Daia în Transilvania în 173 după cum menționa la unul dintre Congresele de dacologie, doamna scriitoare Magda Dumitrescu Frasinu și ea născută la Daia și ea gândea ca și Vlaget…,,jumătate din populația de aproape 60 milioane a Imperiului Roman era de origine traco-getă iar armata era în majoritate formată din strămoșii noștri”. Eu cred că de aceea se împuținează conflictele între imperiul din sudul și cel din nordul Dunării.
-Da, Vlaget te ascultăm. Vrei să mi spui ceva?
-Da, aș vrea să discutăm ceava despre Imperiul Amal.Într-o seară l-am auzit pe generalul Chelaru, participant la emisiunile tv. conduse de Daniel Roxin. Și așa cum se zice ,,dacă nu ar fi, nu s-ar povesti” sau ,,n-ar ieși fum,dacă nu ar fi foc”și multă altă înțelepciune a poporului sau mai bine zis a popoarelor...mă scuzați, obiceiul meau de a face digresiuni, metodă de a mă apăra de emoții…
-Emoții...de ce Vlaget…
-Pentru că nu-mi place să mi să spună,,,exagerezi”, dar în 275 s-au remarcat numeroase revolte ale geto-dacilor din nordul Dunării ajutați de frații lor din ,,Imperiul Amal”pe care istoria învățată la școală nu-i menționează...Așa că geții, contrar celor învățate de către noi, nu-i iubeau deloc pe romani, pe care-i atacau de multe ori… Era prin anul 167, când geții liberi đin Imperiul Amal atacă Dacia romană, ajungând până în Macedonia și Grecia. Considerând că spaima nu a fost de ajuns,geții repetă un raid în 17o.
Romanii se decid ca între 245-247 să poarte noi lupte la Đunărea de Jos împotriva carpilor, așa cum erau numiți geții din Moldova și Bucovina de azi și din toate teritoriile stăpânite de ei la nord de Dunăre,întinderi ce erau stăpânite de geții/goții din Imperiul Amal…
-Doamnă Vlaget, Imperiul Amal cuprindea teritoriile geților de est conduși de asenii despre care scriu Carlo Troya, Nicolo' Zeno, Marius Fincă și alții.
-Da, domnule Lascu. Din anul 174, Amal domnește peste daco-geți și este întemeietorul Imperiului Amal despre care sunt sigură că vreți să auzți amănunte…
-Firește.
-Acest istoric italian, Carlo Troya ne dă lămuriri despre geții acestui imperiu și notează:,,Printre aseni se găsea Captus, strămoșul dinastiei regale de mai târziu a ostrogoților, fiul său a fost Almar, al cărui fiu , Augi, a fost tatăl lui Amal,strămoșul gintei de eroi al Amalilor. În anul 134, Almar, fiul lui Captus îi pregătește pe geto-dacii săi să se răzbune împotriva romanilor și aceștia fac urmașilor lui Hadrian mult necaz...În anul 161 Augi stăpânește peste daco-geți sau goți, pe care Ptolemeu îi mută în marea câmpie situată între Carpați și Marea Baltică și care era numită Sarmația Europeană.
Din 174 Amal domnește peste daco-geți și este întemeietorul Amalilor...în imperiul Amalilor migrează alte hoarde și barbari și o parte a burgunzilor care sunt primiți ca aliați”.

Se știe că stăpânirea romană la nord de Dunăre între 106-271 sau 275 a fost marcată de numeroase revolte ale geto-dacilor locali ajutați de frații din Imperiul Amal. Aceste revolte transformate în răscoale devin adevărate lupte de eliberare care încep prin 250 și culminează cu retragerea aureliană confirmată la 275. Ultimele monede romane
datează la Sarmsegetuza din 254.

Este bine de menționat că cele mai multe răscoale s-au desfășurat în timpul crudului general roman Marcius Turbo, dar care nu a reușit să le înăbușe, aducându-l în stare de disperare, pe împărat. Hadrian chiar se găndea să renunțe la provincie. Era îngrozit de numărul mare de soldați romani morți și alege totuși să distrugă podul lui Traian
de peste Dunăre pentru a împiedica pe dacii de la nord să încerce eliberarea fraților din dreapta fluviului {Cartea domnului Marius Fincă, enunțată dă amănunte despre aceste evenimente}.

-Stimate Dinozaure Pitic de Hațeg fixază mai bine evenimentele anilor 117,156, 157…

-Da, dragii mei...Pot spune că sunt ani de mare încrâncenare și ură a geților impotriva romanilor. După cum se observă, geții clanului Amal sunt numiți și goți, ei fiind unii și aceiași care se arătau tot mai des, redevenind adevărații stăpâni ai pământurilor neamului lor de geți crânceni pe ceea ce le aparține.

Să ne amintim că în martie 248, la Roma se sărbătorește împlinirea a 1000 de ani de la înființare. O mulțime de regi sunt invitați. Printre aceștia sunt și cei din estul provinciei Dacia. Mulți dintre ei își iau și numele de Dacicus sau Carpicus. Să enumerăm câțiva: Caracalla care la 214 poartă război cu geții/goții la Istru, iar după încheiera păcii își formează o gardă personală din cei cu care se războise, numindu-i ,,leii scitici”...Ca o încoronare a vitjiei și măreției acestor geți/goți însuși împăratul își adaugă cognomele de Geticus Maximus și Quasi Goticus. Acestea din urmă fiind popoarele care reprezentau o forță pentru Roma.

Vreți să vă mai dau și alte exemple de împărați romani care au suferit înfrângeri și atacuri de la răzvrătiții și revoltații daci cu care au purtat războie în urma cărora sau aureolat cu numele de:,,Carpicus Maximus” și de ,,Dacicus Maximus”

-Stimate Dinozaur Pitic de Hațeg, eu cred că ar fi bine să dăm niște nume deoarece dialogul nostru, poate, va fi menționat în vreo carte sau revistă și sunt sigură că tineretul nostru este interesat de trecutul strămoșilor.

-Da, ai dreptate...să nu lăsăm lucrurile la voia întâmplării!

-Atunci, să menționăm pe vrednicul Marius Fincă care a muncit bine la cartea sa ,,Românii în mileniul de întuneric”, el reușind să aducă lumină, ca să nu mai vorbim de adevăr și dragoste… Iată: Maximus Thrax in anul 236 care a luat numele de Germanicus Maximus și Sarmaticus Maximus; Aurelian în 273 se numește Aurelianus Carpicus; Dioclețian
este Dioclețian Carpicus Maximus sau Constantinus Carpicus MaximusConstantius Chlorus Carpicus Maximus și chiar Constantin cel Mare Carpicus Maximus.

Eu, dragă Dinozaure Pitic de Hațeg sunt foarte mândră de strămoșii mei și de toți dinozaurii pitici de Hațeg…

-Ești foarte amabilă, distinsă Vlaget. Aș vreau să vă invit dragi prieteni în bogăția donozaurilor pitici reprezentată de peșterile lor…

-Dar înainte de vizită, să ne luăm la revedere dela pretenii care au petrecut cu noi sărbătorirea vechii scrierii, de aici, la Tărtăria... și să vă prezint și pe copii mei, oameni de nădejde și mari iubitori de istorie.

-Desigur, domule Lascu. Acești tineri frumoși sunt gata de a ști totul despre neamul părinților lor. Mai văd și o foarte tânară copilă, drăgălșă…

-Da, este una din nepoții care au venit la Tărtăria dornică și ea să afle pe teren, să vadă cu ochii ei plăcuțele și lumea care sfințește locul adânc strămoșesc...Ea este Maria, studentă la arhitectură, el,
cel mai înalt este Vlad, colonel în armata română iar el este Ștefan, istoric, cronicar, arheolog… Sunt mândru de ei. Sunt dornici de a ști ce conține țărâna tălpilor tale, Dinozaure Pitic despre care ai spus că poartă secretele vieților istorice ale lumii de aici. La revedere, dragii noștri ne vom întâlni la Congresul de dacologie, pe valea Buzăului în ținutul Cauclandului, unde se zice că-i o poartă de intrare - ieșire spre locul de veghe al Tatălui nostru, al tuturor...

 

***

 

- Nu aveți de ce să vă temeți. Sunteți la mine acasă și mă voi strădui așa cum m-au învățat în vechime generație după generație după cum făceau și ele salturi. Multă muncă și străduință. Ca să te șlefuiești trebuie multă experiență. Relaxează-te, Maria! Curând se va face lumină. Nu te speria de liniște, doar ești cu mine. O să te obișnuiești și când o să terminăm de vorbit, dar să știi că e mult de vorbit, vor trece mii și mii de ani. Dece ai făcut ochii mari, da, eu văd și pe întuneric…multe te învață viața...vedeți și eu am început să fac digresiuni la fel ca și Vlaget... ah Vlaget! Cartea ta pe care d-abia o puteai ține pe genunchi de groasă ce era și pe care a scris-o
un elev al Marelui istoric, lingvist ,poet, dramaturg, Bogdan Petriceicu Hașdeu… Cartea era doar o interesantă lucrare de doctorat pe care cu multă trudă și învățătură mi-a deschis ochii pentru o nouă disciplină a științei și anume: ,,răsturnare a tot”…

-Ce tot spui acolo-n barbă, Dinozaure Pitic...unde ai mai auzit tu o astfelde denumire a vreunei didcipline? Ești într-un delir total…

-Ce zici tu, Vlaget? Vrei să mă intimidezi, da, da, asta urmărești...să mă intimidezi...nu-i prietenește din partea ta…

-Da, Domnule Dinozaur Pitic, șopârlică dragă nu uita că aici ai de-a face cu lume de știință și tu bați câmpii, cum s-ar zice…

-Da,Vlaget mi-am adus aminte de cartea domnului Lazăr Șeineanu intitulată ,,Basmele române” care mi-a sucit mințile cu lumile lui pe care le credeai reale și de fapt descopereai că sunt ireale și invers.
Eram năuc la definițiile și temele pe care le descopera acest tânăr savant care semăna leit profesorului său, eminentul Bogdan Petriceicu Hașdeu care punea un popor întreg în secolul XIX să se întrebe ,,Perit-au dacii”? ...Mai întrerupt și… vreau să revin la Lazăr Șeineanu care mi-a dat alt gând spre noua mea teorie ,,răsturnare a tot”...da...în basme totul este fabulos așa cum neamurile mele dinozauriene cred și se comportă. Am auzit la unii oameni de știință, chiar și la liceeni spunând: asta-i fizica coantică…Fiind ocupat cu niște treburi de politică internațională am trecut mereu peste momentul de a mă ocupa serios de problemă, fiindcă, de fapt, unele fapte despre care ei se pronunțau ca, fiind ,,coantica aceasta, eu le știam și-mi erau la îndemână...na, că m-am încurcat de tot, fac digresiuni, cum spui tu, Vlaget…

-Unchiașule Dinozaur să trecem peste asta…

-Ințeleaptă ești tu, Maria

- Dar, vreau să precizez, că eu știu fizică cuantică...și o folosesc moment de moment. Pot să mă metamorfozez, să mă dau peste cap si să va pun o masă bogată, într-un cuvânt să vă uimesc și să vă ,,cuaticăzez” așa cum faceți voi de la o vreme cu limba română, chipurile nu vă mai ajunge limba maternă și trebuie să:,,șeruiți, ordinărți, trenduisiți
mulți alți ,,iți”...Luați-o mai încet că o să vă scrântiți limba, organul...rămâneți oameni cumsecade și totul este bine...

-În curând...da...foarte curând...o să v...

Vezi, Maria de la drumul de pe podețul de afară cu multă lumină solară trecem la mai puțină și intrăm acolo unde mâna omului luminează bine, ca cei ca voi, curioșii să vă luminați la inima ce s-a strâns puțin de teamă la prindera cunoașterii ce vă pune mereu, și mereu întrebări.
Aici în Hațeg, proza este doar începutul…

- Nu mi-e teamă, domnule Dinozaur Pitic. Se pare că trebuie să-mi fac cuprinsul tuturor cunoștințelor mele și după cum constat acest cuprins este foarte subțire. Am să fiu numai ochi și urechi, domnule, nene...Te superi dacă am să-ți spun nene sau unchiașule…

-Maria, nu-i frumos. Domnule Dinozaur Pitic, eu sunt…-Știu, Eliza, eu știu tot, dar ca proză, să nu pierdem timpul, dar
nici voi curiozitatea în ceea ce mă privește... așa cum îmi cere vârsta și epoca. Această proză modernă, ca și în basm răstoarnă Universul cel Mare care m-a înzestrat, adăugându-mi unele ,,divaisuri” contemporane cum spuneți voi, maimuțărindu-vă... Eliza, mama Mariei ești binevenită la Peștera Bolii, aici la noi, în Hunedoara, Țara Hațegului. Cu lumina de la intrare și podurile peste șipotul râului ce adapă stâncile, ce nu-și spun niciodată vârsta, pătrundem în această crăpătură naturală care poartă secretele pământului și a populațiilor acestuia ce au trăit mai mullt sau mai puțin, după cum i-a lasat viața sau ceea ce au lăsat ei cu mintea și sufletul lor. Acum o să încerc eu sau unii istorici, cronicari, războinici, dar și mincinoși care au venit în legătura cu ei, care i-au ponegrit, luându-le meritele, însușindu-și faptele lor deosebite, creațiile lor extraordinare. Dar cum se spune: ,,minciuna nu are picioare lungi” timpul îi va face de rușine, oricât de bătrân ar fi, mai ales, dacă apelăm la arheologi care, descoperind mulțime de artefacte, nimeni, dar nimeni nu ar mai putea nega adevărul.

-Domnule Dinozaur Pitic, peștera este luminată?
-Da, Maria peștera aceasta este mult studiată de arheologi,fiind plină de secrete. Gândește-te că și noi dinozaurii pitici trăim în această peșteră alături de toți hațeganii si cei care vin să o viziteze și nu ne deranjăm unii pe alții. Fiecare își vede de viața lui. Noi trăim cu toții în pace, așa cum în toată țara trăiesc diferite etnii, toți fiind cetățeni români.

-Voi, geții sunteți un popor, plin de umor {un prieten spunea, ,,popor zurbagiu”}. adică aș spune eu vesel, deștept, ospitalier, înțelegător, îngăduitor, uneori chiar prea îngăduitor. Acest lucru, cred eu, fiindcă îi place liniștea. Da, liniștea, dacă se respectă și se îngăduie bunul trai în comun. Nu, nu în comunism, Maria. Ești sugubaeță. Voi , vlahii sunteți un popor, unde pot trăi și munci alături de voi și alții. Noi de milioane de ani suntem aici, uneori văzuți de cei înzestrați, alte ori, nu. Între timp am devenit prin bunăvoință prea amesctecați cu alții, zic eu, dar, voi sunteți mereu
așa cum se spune în Banat ,,fruncea”.

-Într-un cuvânt suntem buni, foarte buni...bunisimo…spun, eu, nepoata...-Fii atent, Domnule Dinozaur Pitic, Maria, uneori întrece cu îndrăzneala ei limitele…

-Ei, nu, Eliza, în curând trecem și de această sală largă și intrăm în necunoscut, adică în…

-Au!!!.Dar, cum pătrunde soarele?

-Nu, nu este soarele de pe cer . Aici este lumea creată de dinozauri după multe mii de ani de incercări de tot felul… Este lumea oglinzilor, lumea de aur, lumea fizicii, lumea realo-răsturntă. Pe scurt, încercând să fim ca voi, oameni creativi. Marele Univers ne-a observat și ne-a educat, dar, nerespectând cerințele lui, am fost pedepsiți și lăsați la un stadiu de străduire permanentă, dar nu am ajuns să vă întrecem pe voi, oamenii. Am rămas la nivel de instruire.
Suntem nevătămători vouă… Evele noastre, prea cuminți nu au mușcat...

-Încă...răsună corul bărbaților...

Așa-i, Eliza! Acum suntem cu toții. Uitați-vă în jur. Dacă vi se va face foame îmi comunicați…

-Da, mie îmi este o foame de a cunoaște totul despre peșteră așa că sunt gata să mă așez și te ascult uncheșule , Dinozaur Pitic.

-Mă bucură graba ascultării tale și voi începe cu numele peșterii care nu are nicio legătură cu ,,boala” ci vine dela numele unui cetățean Bolya din Zarand, care a fost înzestrat [cu peștera} în 1404 de către regele Sigismund al Ungariei pe motivul că a protejat timp de două săptămâni o coloană de comercianți împotriva tătarilor. Peștera a fost locuită după spusele istoricilor din perioada neoliticului și este situată pe drumul ce lega Occidentul de Orient. Așa cum vezi, dragă Maria, totul este spectaculos, dela această intrare foarte lată și în același timp destul de înaltă.

-A! Alo! Ce ecou! Ce acustică deosebită…

-De aceea, aici, au avut loc și au încă, concerte, piese de teatru, expoziții în diferite perioade. Șipotul râului Jupâneasa care străbate pe aici amintește de câtecele căutătorilor de aur care mai puteau fi văzuți și auziți chiar și după Primul Război Mondial. Nisipul râului a dus la denumirea afluentului său de ,,Galbina”. Însuși pereții peșterii erau adevărate oglinzi- soare, constituind absorbante de visători. Suntem în sala de concert a peșterii iar acolo este o apariție miraculoasă a ,,Sfintei Fecioare cu pruncul”. Este un loc de pelerinaj. Este o mare atracție această imagine formată din umezeala peșterii.

-E de mirare! Aici! Veniți aici! A, niște reproduceri a picturilor rupestre de la Altamira…Cum așa ?!!

-Da, Eliza. Acum câțiva ani a venit o echipă ZDF din Germania și a realizat un film despre lumea primitivă care se numește ,,Codul zeilor”. Ei au făcut decorul acela. Acum să mergem spre ieșire.
Atenție ieșirea din peșteră dă chiar în calea ferată. În capăt este cetatea dacilor, ,,Cetatea Bănița” care nu a fost niciodată cucerită de romani. Unele pietre uriașe din cetate au folosit și la construirea acetui viaduct. Cetatea dacică și-a câștigat faima prin vitejia dacilor care au apărat-o. Dar așa este omul, face, dar și strică.
Totuși urmele lui rămân nemuritoare așa cum le simți, aici, în Canionul Bănița, unde Maria vine cu partea ei de expunere a celor patru tăblițe de lut cu ajtorul celor menționate în cartea lui Paul Lazăr Tonciulescu.

-Unde mă aflu...Unchiașule Pitic, îmi dau seama că sunt în biblioteca domniei voastre sau într-o instituție culturală așa că vreau să începem discuții despre monumentul istoric ,,scrierea de la Tărtăria...

-Suntem toți de acord… și încetul cu încetul, când obosim, Domnule Dinozaur Pitic ne mai lămuriți despre lumea domniei voastre despre care mărturisesc că sunt momente care mă surprind și mi-e teamă…

-Să pornim cu îndrăzneală...Vorbiți primul, domnule Lascu. Văd că aveți în mănă cartea domnului Paul Lazăr Tonciulescu ,,DE LA TĂRTĂRIA LA ȚARA LUANEI”, Ed. Miracol.

-Da, prin graiul meu voi da curs celor scrise de domnia sa în ,,Introducere”:

,, Mulți patrioți români au avut ca pasiune cercetarea originii scrisului la geto-daci, dar posibilitățile lor, la timpul respectiv, au fost foarte limitate, deoarece studiile și informațiile existente în acest domeniu, pe plan intern și international , au fost puține.
Azi putem afirma că secolul XX s-a manifestat ca o explozie informațională, mai ales că și cercetările arheologice au condus la rezultate de care secolul trecut nu a beneficiat. De aceea, se cuvine să mulțumim tuturor celor care, prin munca lor plină de entuziasm și probitate profesională, mi-au permis să le coraborez succesele lor cu pasiunea mea de-o viață în cercetarea pe planuri noi a civilizației strămoșilor noștri geto-daci și în combaterea celor ce ne-au jefuit,
spiritual și material, lăudându-se apoi cu aceste jafuri, și considerând că cele jecmănite nu sunt alceva decât creațiile lor.

Scopul lucrării de față este tocmai acela de a scoate la lumină adevărurile asupra unui aspect al civilizației geto-dacilor și apoi a urmașilor daco-români, anume acela al inventării scrierii și al folosirii acesteia.

Mai sunt și azi, din păcate, cercetători români, alături de unii străini care afirmă cu neștiință că geto-dacii nu știau să scrie și că, în antichitate, ,,a scrie”: constituie o rușine. Aici trebuie să facem o distincție esențială între ,,a cunoaște scrierea și a folosi scrierea”.

 

****

 

- Maria, dece te tot răsucești pe piatra aceea, Vrei să ne spui ceva?
Vreau Unchieșule, Dinozaur Pitic, dar eu sunt cea mai tânără din grup și nu aș vrea să fiu nepoliticoasă, lărgind tema cu cele aflate de mine prin lectură și chiar lucruri văzute și auzite în excursii.
Fiind cu ani în urmă în Bulgaria împreună cu bunicii la,,Mormântul lui Dromihete”ne-am întâlnit cu cercetătorul, academicianul bulgar Vladimir I.Georgiev care ne-a vorbit despre un articol al său care a fost publicat în ,,Magazin istoric”cu privire la descoperirea de la Tărtăria. Bunicii s-au rușinat la auzul acestei vești, deoarece ei erau mari iubitori de istorie și abonați la această revistă, dar despre articolul amintit de istoricul bulgar nu știau nimic. Intrigat
bunicul întreabă:
-Când a aparut articolul domniei voastre?
-În urma unui interviu luat de Ștefan Alexandrescu care i-a dat viață în numărul 3, la pagina 18, în anul 1972. Din întâmplare am la mine un exemplar al revistei. Sunt fericit să vi-l dăruiesc.
- După ce a scris căteva cuvinte în limba bulgară, bineînțeles și mi-a mângâiat părul, privindu-mă cu voioșie m-a întrebat:- Îți place istoria?
Da, am răspuns timid, dar eu vreau să mă fac arhitectă. Atunci a răsunat în aer un râs puternic și s-a auzit:,,Dromihete, scoală-te! A venit o strănepoată de-a ta și pentru faptele tale de glorie o să-ți ridice un mausoleu pe malul de nord al Dunării”!
-De atunci am o punguliță specială. Adun bani...Vă rog să mă scuzați...Vreau să citesc cele menționate de academicianul bulgar în articolul său ,,O ipoteză senzațională:Originile scrisului:Mesopotamia sau Sud-Estul Europei”: ,,...tăblițele de la Tărtăria sunt...mai vechi cu un mileniu decât monumentele scrierii sumeriene. Aceasta ar însemna pur și simplu că scrierea, sub forma pictogramelor, a apărut în sud-estul Europei și nu în Mesopotamia,cum se credea până acum… Dacă în cele trei cazuri {tăblițele descoperite la Tărtăria pe Mureș și cele dela Karanovo și Gracialnița-Bulgaria}este vorba de scris, atunci se impune o concluzie surprinzătoare:avem de a face cu cea mai veche scriere din lume”.
,,Concluzia aceasta vine în întâmpinarea părerii exprimate de arheologul britanic, profesorul Colin Renfrew, care a executat recent săpături în localitatea bulgară Sitagroi și care a afirmat că în sud-estul Europei a existat în vechime o zonă cu o civilizație înaintată”.
-Mă scuzați, aș vrea să intervin în cele expuse așa de frumos de Maria:
-Da, domnule Vlad aveți cuvântul…
-O,domnule, misterios Dinozaur Pitic,pot să adaug ,,că previziunea savantului Vladimir Georgiev s-a confirmat în anul 1975, când savantul rus Boris Perlov a publicat în nr.12 al revistei ,,Tehnica tinretului” și în volumul,,Tainele veacurilor Moscova 1975, pag.171-179, articolul ,,Cuvintele vii ale Tărtăriei, în care traducea scrierea ideografică de pe tăblița rotundă, pornind de la echivalentele sumeriene.Iată ce ne spune Boris Perlov:,,În anul 1961, vestea despre un eveniment arheologic senzațional a făcut ocolul lumii științifice.Furtuna marii descoperirii nu a răsunat din
Egipt.Neașteptata descoperire a fost scoasă la iveală în Transilvania, în mica așezare românească Tărtăria.
-Ce s-a întămplat, domnule Vlad?
-Domnule Dinozaur Pitic eu aș vrea să adaug doar unele opinii ale unor sumerologi care nu s-au putut impune cu privire la această măreață…
-Doar cuvintele descoperă opiniile,desfășoară-ți - planul tinere!
Dinozaurul Pitic și ceilalți te ascultă:

,,În anul 1964, sumerologul german Adam Falkenstein și-a exprimat presupunera că această scriere ar fi apărut în Tărtăria sub influența Sumerului. L-a contrazis M.C.Hood, încercând să dovedească că tăblițele de Tărtăria nu au în general, nicio legătură cu scrierea. El susținea cu tărie că ,,negustorii sumerieni au vizitat pe vremuri Transilvania și că tăblițele acelora au fost copiate de băștinași, dar aceasta nu i-a împiedicat să le folosească în ceremoniile lor
religioase”.

Opinia lui Paul Lazăr Toncilescu din cartea sa ne spune: ,,Indiscutabil că ideile lui Hood și Falkenstein sunt originale, dar au și locuri vulnerabile. Cum poate fi explicată ruptura de un mileniu întreg dintre tăblițele tărtăriene și cele sumeriene? Alți specialiști au legat scrierea tărtăriană de cea cretană, dar aici lacuna în timp ajunge la milenii.

Descoperirea lui N. Vlassa a stârnit interes și la noi. Din însărcinarea doctorului în științe istorice T.S.Passek, problema așezării unor sumerieni în Transilvania a fost cercetată și de tânărul arheolog V. Titov. Dar, din păcate, nu s-a ajuns la o părere unitară asupra adevărului enigmei de la Tărtăria. Totuși, sumerologul expert al laboratorului Institutului de Arhelogie al Academiei de Științe a URSS, analizând materialul adunat, a ajuns la concluzia următoare:

1. Tăblițele de la Tărtăria sunt un fragment dintr-un sistem de scriere larg răspândit, de origine locală.

2. Textul unei tăblițe enumeră șase totemuri antice, care coincid cu ,,manuscrisul” din orașul sumerian Djemdet-Nasr și, de asemenea, cu ,,manuscrsele” ce aparțin culturii Kereș.

3. Semnele de pe această tăbliță trebuie citite în cerc, în sensul contrar mișcării acelor de ceasornic.

4. Conținutul inscripției {dacă e citită în sumeriană} este întărit de descoperirea în aceeași Tărtărie a unui schelet desmembrat al unui bărbat, ceea ce indică existența, la anticii tărtărieni a unui ritual antroplologic.

5. Numele zeului local Șaue este identic cu zeul sumerian Usmu.
Această tăbliță a fost tradusă astfel: În {cea de a } patruzecea domnie pentru buzele{gura}zeului Șaue cel mai vârstnic după ritual {a fost ars}. Acesta-i al zecelea.

Atunci ce tăinuiesc totuși tăblițele de la Tărtăria? Un răspuns precis nu există deocamdată. Dar este limpede că numai studierea întregului complex al monumentelor culturii Turdaș-Vincea{de care este legată si Tărtăria}poate să ne apropie de dezlegarea tainei celor trei tăblițe de lut.

La treizeci de kilometri de Tărtăria se află colina Turdaș. În adâncurile sale este îngropată o străvehe așezare neolitică a unor agricultori. Aici s-au găsit semne pe niște cioburi care au atras atenția unor arheologi. Savanții au considerat acele semne ca fiind niște simple ștampile ale proprietarilor vaselor. Mai târziu, pârâul de pe dealul de la Turdaș ș-a schimbat albia și s-au pierdut cioburile prin splălarea albiei. Așa au revenit arheologii în anul 1961 la Tărtătia, când ea și-a dezvăluit uimitoarea taină îngropată în cenușă.

 

***

 

-E rândul meu acum, unchiașule, Dinozaur Pitic…

-Nu te-am uitat, Maria. Nu-ți freca mâinile. Te-ai îmbujorat. Succes!

-Pentru a putea sta de vorbă cu tine și cu ceilalți invitați ai tăi, domnule Dinozaur Pitic, m-am pregătit cu diverse persoane care cunosc bine subiectul, unii chiar au lucrat pentru deslușirea faptelor de scriere a tăblițelor. Acum, de emoții, nu cred că am să mai respect ordinea cronologică a celor care m-au întâmpinat cu dragoste ,,și sentiment de răsplată pentru interesul meu. Așa a fost domnul Gheorghe Vasile, care ne fiind istoric, deci nici arheolog, ci inginer la ,,OLCHIM- Râmnicul Vâlcea, mi-a mărturisit că a încercat și încearcă în continuare din pasiune să decripteze tablțele. ,,Prima dragoste a fost chimia, dar de prin anii 1980 mă preocupă istoria, paleografia. Când am citit niște articole despre Parța, din Banat și cercetările din secolul al XIXlea ale Sofiei von Torma care găsește din întâmplare niște fragmente ceramice care aveau chiar câteva sute de semne grafice mi-am dat seama că am descoperit cultura Turdaș -Vincea și m-am dăruit cu toată inima pentru studiul decriptării tăblițelor. Datarea a fost făcută în Germania cu carbon radioactiv aplicat oaselor găsite în mormânt cu 2000 de ani înainte de scrierea sumeriană cuneiformă.
Această scriere cuneiformă fiind una fonetică.

Toate documentele sumeriene descoperite erau din lut ars, dar tăblițelegăsite la noi, în mormânt, nu erau din lut ars. Aceste tăblițe în număr de trei reprezentau pictograme incizate. Prima tăbliță era un disc găurit, probabil o amuletă, iar celelalte două erau dreptunghiulare.

În mormânt se mai găseau scheletul unei femei de aproximativ 55 de ani la momentul îmormântării. În comunitate probabil că a deținut o poziție înaltă. Poate era o femeie șaman. După părerea specialiștilor ar fi fost șchioapă de un picior. Probabil avea unele puteri magice iar amuleta, poate, cuprinde: calendarul ciclului femeii, perioada ei de fertilitate, o hartă a cerului cu cele două puncte cardinale...Hm…

-Ce se întâmplă, Maria dece te-ai oprit?

-Unchiașule Dinozaur Pitic mă încurcă cele consemnate de sumerologul expert al laboratorului Institutului de Arhelogie al Academiei de Științe a URSS. Analizându-se materialul adunat, s-a ajuns la concluzia următoare: ,,Conținutul inscripției {dacă e citită în sumeriană} este întărit de descoperirea în aceeași Tărtărie a unui schelet desmembrat al unui bărbat, ceea ce indică existența, la anticii tărtărieni a unui ritual antroplologic.

-Ai dreptate, Maria...mai sus s-a discutat de existența unei femei în mormânt și acum se spune de existența unui schelet al unui bărbat și nu... unul oarecare’’ ci al unui bărbat supus unui ritual antropologic/antropofagic...Acest lucru de mare mirare m-a întrebat și Vlaget, care mi-a pus în față sintagma:,,mort copt” să i-o răstălmăcesc, să-i spun dacă există vreo legătura cu ritualul de ardere, a unui mort și coacere a unei părți din cadavru și mâncara acestei părți. Exista un fenomen de canibalism pe vremea aceea a vreunei personalități cum ar fi de pildă, un sacerdot. Să existe sintagma aceea de șapte mii de ani?! Nu am știut ce să-i răspund, decât să vă invit să facem o vizită în celelalte peșteri din Hațeg a strămoșilor mei, dinizaurii pitici și o să cercetăm adânc în piatră semne lăsate de ei sau de oamenii care au trăit în vechime în ele. Maria, cred că Vlaget și ceilalțisunt dornici de a merge mai departe, lăsând acest lucru de studiat ca pe orice enigmă sau intrebare istorică rămasă fară răspuns încă...viitorul este sarcina de a descoperi trecutul.

Acum, despre cele spuse de inginerul Gheorghe Vasile...Îmi vin în minte mai întâi cuvintele domnului Andrei Mocanu și nu aș vrea să fac vreoîncurcătură...voi reveni la domnul inginer. Să mergem mai departe…

-Sunt aici domnișaoră, Maria și nu trebuie să vă intimideze prezența mea. O să stau foarte puțin. Am venit doar acum la dezvelirea monumentului. Obligațiile vieții nu-mi mai dau răgaz să mai rămân.
Noroc bun !

- Prietenul nostru ne lăsat doar cu tot ce știa despre descoperire și anume că în mormânt s-au găsit și 25 de statuete de lut, o brățară din cochilii de scoici și sigur pe el spune:

,,Dintre cele trei tăblițe, două sunt găurite, parcă aud vocea domnului Andrei Mocanu, sunt acoperite cu semne iar a treia folosește o modalitate de scris pur pictografică, respectiv reprezentarea stilizată a unui animal{capră },un simbol vegetal și altul neclar. Cea de formă elicoidală cuprinde patru grupuri de semne despărțite prin linii. Este considerată ca fiind cea mai apropiată de scrierea adevărată. O bună parte din semnele conținute pe ea se regăsesc în literele conținute în inscripțiile arhaice grecești”

-Da, Domnule Dinozaur Pitic spuneți:

-Vreau să menționez că plăcuțele au fost găsite în stațiunea preistorică dela Tărtăria în zona din fața Haltei C.F.R. loc denumit de localnici ,,Gura Luncii”. Primele mențiuni se găsesc în literatura arheologică despre situl dela Tărtăria de către Marton Roșka, în repertoriul arheologic al Transilvaniei, apărut în 1942. Sesizând importanța sitului, Constantin Daicoviciu a inclus cercetarea sistematică a stațiunii în programul de lucru al Institutului de Studii Clasice din Cluj. Conducerea săpăturilor a fost încredințată cercetătorului Kurt Horedt care a efectuat aici două campanii de
săpături: în august 1942 și septembrie 1943.

Săpăturile au fost reluate după aproape doi ani de către Nicolae Vlassa, doctorand al profesorului Kurt Horedt. Acesta avea să descopere tăblițele.

Cu siguranță primul gând al oricărui cercetător căruia soarta îi aduce în mâini asemena artefacte este acela ,,de când există ele? Și se începe munca și-și dă seama cercetătorul că este aproape imposibil de descoperit. Artefactele nu pot fi datate din cauză, că metoda Carbon 14 nu poate funcționa. Dece? Pentru că s-a administrat plăcuțelor o conservare mai întâi și ele au fost arse într-un cuptor. Oare să fie o piedică pentru un lucru atât de vital pentru știință? Și, așa cum se ridică ceața de pe munte, așa s-a ridicat și piedica pentru datarea plăcuțelor. Gândul cel bun era la pândă. Dacă nu există posibilitatea datării directe , oasele și alte obiecte găsite în groapă se pun în slujba datării indirecte, vârsta estimată minunii de la Tărtăria fiind de 5500 înainte de Hristos.

Semnele dovedesc a fi o scriere reală, fiind cea mai veche din lume concurând cu scrierea egipteană, Harappa și cea sumeriană datate între 3200-3500 î.H. Impedimentul de a fi din lut ne mai existând, scrierea plăcuțelor își ocupă întâietatea. Există de 7000 de ani. Există totuși similitudini între tăblițele dela Tărtăria și scrierile de pe tăblițele dela Uruk și Djemdet Nasr, acestea din urmă existând de la sfârșitul mileniului al IV-lea.

-Dragă unchiașule, Dinozaur Pitic poți să-mi spui dece lumea istoricilor este așa...N-aș vrea să jignesc pe nimeni, dar așa mi-se pare mie după ce am citit niște ,,vorbe nepotrivite” referitor la descoperitor…

-Ce vorbe ,, fata moșului din poveste” și te rog, să nu te superi că-ți spun așa, dar mi-ești atât de dragă, așa cum te-ai dedicat tu, subiectului și cu ce elan al ținereții îndraznești să aduci unele date noi. Hai spune ..ce ai îngușă,’’ copilă, o copilă responsabilă, studentă. Te rog.

-Există ipoteza că plăcuțele ar fi ajuns în Transilvania pe cale comercială din Sumer și că această scriere pictografică ar fi sumeriană și că nu ar aparține Europei de Est și mai rău, că de fapt sunt niște falsuri, că nu au fost descoperite la Tărtăria de către Nicolae Vlassa, ci au fost transmise din aria Egeeană și anume din zona ,,insulelor Ciclade”, ba, mai spun unii, că autorul nu s-ar fi aflat pe șantier în timpul descoperirii…,,Gura lumii slobodă” cum se zice pe la noi pentru că lumea științifică românească și mondială acordă lui Nicolae Vlassa meritul incontestabil de a făptui marea
realizare cu privire la vechimea plăcuțelor și identitatea lor comună cu tot materialul arheologic la momentul descoperirii sub denumirea de ,,Cultura Turdaș-Vincea”, răspândită în Banat și Oltenia, Sud -Estul Serbiei, Sudul Ungarei și Nord -Vestul Bulgariei. La acea vreme 4500-3700î.H. pe continentul european în această parte existau
societăți tribale evoluate care au făcut salturi uimitoare. Nimic nu este simplu în lume, poate, de aceea farmecul este petutindeni ca...

-Apa care curge din și pe muntele Șureanu, care ea însăși bolborosește că nu este numai apă simplă din hidrogen și oxigen, ea este apă, dar îmbogățită cu ceva ce nu am putut afla încă…

-Ce vrei să spui Unchiule Ștefan, da, tu trebuie să știi un adevăr pe care mulți și l-ar dori…

-Eu care sunt vietatea trăitoare a acestor culmi, cu voia domniilor voastre vă rog, să facem niște drumuri mai lungi sau mai scurte cum ne este norocul aflării lucrurilor…. Așteptați-mă puțin afară și ne arată o ușă pe care nu o observasem până atunci…

Au trecut multe minute de când unchieșul a plecat. Aș vrea să merg …

-Nu, așteaptă Maria. Trebuie să caut o baie, ceva…

-Sunteți Doamna Vlaget? Domnul care a ieșit a spus să aveți răbdare, întârzie puțin…

-Care domn? Era Di…

-Eliza. Era uncheșul…

-A! Cartea de basme...Fizica coant…

***

 

-E rândul meu acum, unchiașule, Dinozaur Pitic…

-Nu te-am uitat, Maria. Nu-ți freca mâinile. Te-ai îmbujorat. Succes!

-Pentru a putea sta de vorbă cu tine și cu ceilalți invitați ai tăi, domnule Dinozaur Pitic, m-am pregătit cu diverse persoane care cunosc bine subiectul, unii chiar au lucrat pentru deslușirea faptelor de scriere a tăblițelor. Acum, de emoții, nu cred că am să mai respect ordinea cronologică a celor care m-au întâmpinat cu dragoste ,,și sentiment de răsplată pentru interesul meu. Așa a fost domnul Gheorghe Vasile, care ne fiind istoric, deci nici arheolog, ci inginer la ,, OLCHIM- Râmnicul Vâlcea, mi-a mărturisit că a încercat și încearcă în continuare din pasiune să decripteze tablțele. ,,Prima dragoste a fost chimia, dar de prin anii 1980 mă preocupă istoria, paleografia. Când am citit niște articole despre Parța, din Banat și cercetările din secolul al XIXlea ale Sofiei von Torma care găsește din întâmplare niște fragmente ceramice care aveau chiar câteva sute de semne grafice mi-am dat seama că am descoperit cultura Turdaș -Vincea și m-am dăruit cu toată inima pentru studiul decriptării tăblițelor. Datarea a fost făcută în Germania cu carbon radioactiv aplicat oaselor găsite în mormânt cu 2000 de ani înainte de scrierea sumeriană cuneiformă.
Această scriere cuneiformă fiind una fonetică.

Toate documentele sumeriene descoperite erau din lut ars, dar tăblițelegăsite la noi, în mormânt, nu erau din lut ars. Aceste tăblițe în număr de trei reprezentau pictograme incizate. Prima tăbliță era un disc găurit, probabil o amuletă, iar celelalte două erau dreptunghiulare.

În mormânt se mai găseau scheletul unei femei de aproximativ 55 de ani la momentul îmormântării. În comunitate probabil că a deținut o poziție înaltă. Poate era o femeie șaman. După părerea specialiștilor ar fi fost șchioapă de un picior. Probabil avea unele puteri magice iar amuleta poate cuprinde: calendarul ciclului femeii, perioada ei de fertilitate, o hartă a cerului cu cele două puncte cardinale...Hm…

-Ce se întâmplă, Maria dece te-ai oprit?

-Unchiașule Dinozaur Pitic mă încurcă cele consemnate de sumerologul expert al laboratorului Institutului de Arhelogie al Academiei de Științe a URSS. Analizându-se materialul adunat, a ajuns la concluzia următoare: ,,Conținutul inscripției {dacă e citită în sumeriană} este întărit de descoperirea în aceeași Tărtărie a unui schelet desmembrat al unui bărbat, ceea ce indică existența, la anticii tărtărieni a unui ritual antroplologic.

-Ai dreptate, Maria...mai sus s-a discutat de existența unei femei înmormânt și[până} acum se spune de existența unui schelet al unui bărbat și nu ..unul oarecare’’ ci al unui bărbat supus unui ritual antropologic/ antropofagic...Acest lucru de mare mirare m-a întrebat și Vlaget, care mi-a pus în față sintagma:,,mort copt” să i-o
răstălmăcesc, să-i spun dacă există vreo legătura cu ritualul de ardere, a unui mort și coacere a unei părți din cadavru și mâncara acestei părți. Exista un fenomen de canibalism pe vremea aceea a vreunei personalități cum ar fi de pildă, un sacerdot. Să existe sintagma aceea de șapte mii de ani?! Nu am știut ce să-i răspund, decât să vă invit să facem o vizită în celelalte peșteri din Hațeg a strămoșilor mei, dinizaurii pitici și o să cercetăm adânc în piatră semne lăsate de ei sau de oamenii care au trăit în vechime în ele.
Maria, cred că Vlaget și ceilalțisunt dornici de a merge mai departe, lăsând acest lucru de studiat ca pe orice enigmă sau intrebare istorică rămasă fară răspuns, încă...viitorul este sarcina de a descoperi trecutul.

Acum, despre cele spuse de inginerul Gheorghe Vasile...Îmi vin în mintemai întâi cuvintele domnului Andrei Mocanu și nu aș vrea să facvreo încurcătură...voi reveni la domnul inginer. Să mergem mai departe…-Sunt aici, domnișaoră Maria și nu trebuie să vă intimideze prezența mea. O să stau foarte puțin. Am venit doar acum la dezvelirea monumentului. Obligațiile vieții nu-mi mai dau răgaz să mai rămân.
Noroc bun !

-Prietenul nostru ne lăsat doar tot ce știa despre descoperire și anume că în mormânt s-au găsit și 25 de statuete de lut, o brățară din cochilii de scoici și sigur pe el: ,,Dintre cele trei tăblițe, două sunt găurite, parcă aud vocea domnului Andrei Mocanu, sunt acoperite cu semne iar a treia folosește o modalitate de scris pur pictografică, respectiv reprezentarea stilizată a unui animal{capră },un simbol vegetal și altul neclar. Cea de formă elicoidală cuprinde patru grupuri de semne despărțite prin linii. Este considerată ca fiind cea mai apropiată de scrierea adevărată. O bună parte din semnele conținute pe ea se regăsesc în literele conținute în inscripțiile arhaice grecești”

-Da, Domnule Dinozaur Pitic spuneți:

-Vreau să menționez că plăcuțele au fost găsite în stațiunea preistorică dela Tărtăria în zona din fața Haltei C.F.R. loc denumit de localnici ,,Gura Luncii”. Primele mențiuni se găsesc în literatura arheologică despre situl dela Tărtăria de către Marton Roșka, în repertoriul arheologic al Transilvaniei, apărut în 1942. Sesizând importanța sitului, Constantin Daicoviciu a inclus cercetarea sistematică a stațiunii în programul de lucru al Institutului de Studii Clasice din Cluj. Conducerea săpăturilor a fost încredințată cercetătorului Kurt Horedt care a efectuat aici două campanii de
săpături: în august 1942 și septembrie 1943.

Săpăturile au fost reluate după aproape doi ani de către Nicolae Vlassa, doctorand al profesorului Kurt Horedt. Acesta avea să descopere tăblițele.

Cu siguranță primul gând al oricărui cercetător căruia soarta îi aduce în mâini asemena artefacte este acela ,,de când există ele? Și se începe munca și-și dă seama cercetătorul că este aproape imposibil de descoperit. Artefactele nu pot fi datate din cauză, că metoda Carbon 14 nu poate funcționa. Dece? Pentru că s-a administrat plăcuțelor o conservare mai întâi și ele au fost arse într-un cuptor. Oare să fie o piedică pentru un lucru atât de vital pentru știință? Și, așa cum se ridică ceața de pe munte, așa s-a ridicat și piedica pentru datarea plăcuțelor. Gândul cel bun era la pândă. Dacă nu există posibilitatea datării directe , oasele și alte obiecte găsite în groapă se pun în slujba datării indirecte, vârsta estimată minunii de la Tărtăria fiind de 5500 înainte de Hristos.

Semnele dovedesc a fi o scriere reală, fiind cea mai veche din lume concurând cu scrierea egipteană, Harappa și cea sumeriană datate între 3200-3500 î.H. Impedimentul de a fi din lut ne mai existând scrierea plăcuțelor își ocupă întâietatea. Există de 7000 de ani. Există totuși similitudini între tăblițele dela Tărtăria și scrierile de pe tăblițele dela Uruk și Djemdet Nasr, acestea din urmă existând de la sfârșitul mileniului al IV-lea.

 

***

 

Dragă unchiașule, Dinozaur Pitic poți să-mi spui dece lumea istoricilor este așa...N-aș vrea să jignesc pe nimeni, dar așa mi-se pare mie după ce am citit niște ,,vorbe nepotrivite” referitor la descoperitor…

-Ce vorbe ,, fata moșului din poveste” și te rog să nu te superi că-ți spun așa, dar mi-ești atât de dragă, așa cum te-ai dedicat tu, subiectului și cu ce elan al ținereții îndraznești să aduci unele date noi. Hai spune ..ce ai îngușă,’’ copilă, o copilă responsabilă, studentă. Te rog.

-Există ipoteza că plăcuțele ar fi ajuns în Transilvania pe cale comercială din Sumer și că această scriere pictografică ar fi sumeriană și că nu ar aparține Europei de Est și mai rău, că de fapt sunt niște falsuri, că nu au fost descoperite la Tărtăria de către Nicolae Vlassa, ci au fost transmise din aria Egeeană și anume din zona ,,insulelor Ciclade”, ba, mai spun unii, că autorul nu s-ar fi aflat pe șantier în timpul descoperirii…,,Gura lumii slobodă”cum se zice pe la noi pentru că lumea științifică românească și mondială acordă lui Nicolae Vlassa meritul incontestabil de a făptui marea
realizare cu privire la vechimea plăcuțelor și identitatea lor comună cu tot materialul arheologic la momentul descoperirii sub denumirea de ,,Cultura Turdaș-Vincea”, răspândită în Banat și Oltenia, Sud -Estul Serbiei, Sudul Ungarei și Nord -Vestul Bulgariei. La acea vreme 4500-3700î.H. pe continentul european în această parte existau societăți tribale evoluate care au făcut salturi uimitoare ca și apa care curge din și pe muntele Șureanu nu este numai apă simplă chimic din hidrogen și oxigen, ea este îmbogățită cu ceva ce nu am putut afla încă…pentru că ea este o ființă care vorbește prin culoarea albă care te orbește, cântă la un instrument invizibil care combină sunetele
scoase, poate la clape, corzi făcute din mațe lăsate la coservat de dinozauri sau creaturi uriașe care scoteau sunete-rugăciuni auzite in cer marcate în durată cu lungimi de versanți și de aceea melodia nu se rupea niciodată, nu se înfunđă nicăieri, pentru că oricând putea ieși la lumină, crăpând muntele, iar stropii cascadei și acum îți poate
atinge pielea feței trezită în mijlocul simfoniei, așa cum s-a întâmplat în 1969 echipei de speologi la peșterile dela Șipot, la Peștera Sifonului, etc. Erau Valer , Ică, Cristian, Ioța care în 1971 am format Clubul Speologilor

 

***

 

-Ce vrei să spui Unchiule Ștefan... da...că peșterile acelea sunt ca niște ființe care se pot adapta la o lume dominată de știință și tehnologie deosebită în care pot trăi alte ființe ce se adaptează ca Dinozaurul Pitic atât la fizica clasică cât și la cea cuantică, că tot ce mișcă are deschidere la rațiune, la instrumente de măsură, chiar imponderbilitate...mă tem că dacă ne aude lumea ce vorbim o să râdă de noi…,, și ăștia...plecați cu pluta”...

-Eu, care sunt o vietate trăitoare în interiorul acestor culmi, cu voia domniilor voastre vă propun să facem niște drumuri mai lungi sau mai scurte cum ne este norocul aflării lucrurilor…. Așteptați-mă puțin.

-Au trecut multe minute de când unchieșul a plecat. Aș vrea să merg … -Nu, așteaptă Maria. Trebuie să caut o baie, ceva…

-Sunteți Doamna Vlaget? Domnul care a ieșit a spus să aveți răbdare, întârzie puțin…

-Care domn? Era Di…

-Eliza. Era uncheșul…

-A! Cartea de basme...Fizica cuantică... Trebuie să fim mereu atenți, când ne referim la Dinozaurul Pitic, care dorește să ne demonstreze lecții de fizică cuantică… de mimetizare... am văzut…La ce vă gândiți doamna Vlaget? La ce poate fi adevăr sau hipnază?

 

***

-Ai dreptate Maria. O amintire care mi-a dat o dată mult de gândit și nu numai mie… Cu mulți ani în urmă eram la munte cu un grup mare de prieteni în Leaota. Veseli, însoțiți totdeauna de cântec și glume pe cărarea pe care o luasem. Ne ducea în locuri pe care nu le mai străbătusem și câțiva dintre noi se opresc și țipă ,, ne-am rătăcit, nu acesta-i drumul”! O ceață densă ne învăluise până la genunchi, ascunzând traseul și piatra pe care o știam însemnată cu două linii albastre. Ochii soțului meu mă căutau neliniștiți și-mi face semn să stau calmă. Se apropie de mine și-mi spune că ceva nu este în regulă cu drumul acesta foarte cunoscut de noi, de altfel, străbătut pe toate anotimpurile, atât de comunicator cu noi, cu simțurile noastre.

-Stați pe loc, îi aud vocea sevră a soțului meu care mi-a transmis în același timp un fior.

Virgil, era preocupat de ceva special, dar el avea mereu legături ascunse de serviciu față de noi,ceilalți și ochii mi s-au îndreptat spre el. Fața nu-i comunica nici o emoție...Un gând nebun, plin de îngrijorare ni s-a întipărit pe creier: Poate nu trebuia să plece de acasă. În toiul nopții, sfidând zgomotele făcute de tancurile sovietice ce intraseră deja în Cehoslovacia în vara aceea, 1968, iar noi am plecat hai-hui. Voiam să sfidăm eventualele evenimente. Le negam cu toată ființa și de aceea ne hotărâsem să mergem cu toții la munte. Nu, războiului strigau celule și sângele nostru. Dacă nu eram siguri pe conducători, pentru ce? Ceața rece și puțin umedă ne înțepenise picioarele. Un firicel cald se scurgea pe piciorul meu și m-am trezit deodată că trebuie să fiu precaută să nu mă fac de rușine.
Totul venise peste timp. Îmi mobilizez toate simțurile și mă încurajez în învigerea și sufocarea evenimentelor. Ion al meu, ca totdeauna, ia inițiativa și apare un capăt luminos. Ceața dispare și un grup de cinci ofițeri însoțiți de un câine trec repede pe lângă noi, ca și cum nimic nu-i împiedica, nici ceață, nici noi. S-a instalat o liniște!!!

O altă cărare încojurată de iarbă înaltă, nemișcată. Un țipăt ușor scos de o pasăre ne introduce într-o atmosferă care parcă nu fusese întreruptă nicicând. Cărarea a început să coboare și după aproximativ o jumătate de oră ne intâlnim cu o echipă de cercetători care măsurau în mod ciudat energia locului, după cum spunea unul care s-a recomandat: fizician Vasile Rudean. M-am uitat la Ion și m-a încurajat, arătându-mi o salamandră, care nu-și avea pe acolo habitatul, dar totul rămânea în minte și încercam să prindem la radio ceva vești...Se auzea vocea bruiată a tovarășului din care sare deodată cuvântul:,,imperialism”…Oare! Închidem radioul și ne-am luat de mână fiindcă cărarea devenise prea întortocheată, ca apoi să revinnă la vechea formă... până ce să… revenim la vechiul drum larg pe care mergeau vaci, oi, măgari și oameni, viață multilateral dezvoltată...

-Lacrimi, doamnă Vlaget...Cine v-a supărat...Amintirile...Să le lăsăm fiindcă avem aprobările ,,Clubului de Speologi” de a intra în peșteri atâtea câte vom putea vizita. Domnul Ștefan ne va însoți și ocroti în același timp, înblânzindu-ne spiritul cu vorbe despre peșteri pentru ușurința drumului… Apa curge peste tot, șiroind în muzica ei, vivace în albul spumos uneori înspăimântător în jocul fricii de tunet care se împletește cu lumina bruscă ce pătrunde printre pietrele stâcilor puse drept piedici primejdiilor. Oameni curajoși au construit poduri pentru alții, care știau că neatenția aici, unde-i atâta viață, prețul este moartea, care are zâmbetul ei ce nimic altceva nu-l poate imita.
Dinozaurul Pitic, folosindu-și talentul pedagogic și o metodă telepatică, ajută pe fiecare să se metamorfeze în mari schiori , cățărători, fără să știe ce li se întâmplă și trece examenul marilor vise de a vizita lumea primejdioasă a pământului scobit în tot timpul știut și neștiut al trecutului, prezentului și viitorului, ajungând până la peștera numită ,,Huda lui Papară”.

- Dragii mei, datoria mea de speolog se oprește aici…

-Și Huda…

-Huda?. Dragă Maria, bunica noastră m-a învățat să nu ne punem cu diavolul...Până aici eu am ștut de vița voastră, mai departe...eu atât am învățat la școală, fizica lui Newton…

-Da, scuzați. Voi nu știți să vă bazați decât pe cele cinci simțuri ale voastre...Mi-am promis să vă arăt că se poate și altceva...o nouă tehnologie…un nou basm dacă vreți...

-Păi la vârta ta…dinozaure...

-Așa-i Eliza. De acum mă ascultați numai pe mine. A venit lumina pe care o așteptam. Maria, tu vei fi prima din șirul nostru indian și apoi la întoarcere vom povesti despre traseu și ce am învățat și aflat din istoricul acestei ultime peșteri pe care o mai traversăm în acest timp împreună. Liniștea aceasta care s-a așternut este parcurgerea razei care tocmai s-a ivit și ne dorește ..bine ați ventit în adâncurile luminoase și întunecoase ale vieții noastre pe acest pământ creat de Marele Univers pentru Țară cu toate viețuitoarele pe care o să le intâlniți! Start!

 

* * *

 

-Făcliile noastre au ajutat zorii să se răspândească printre creangile fiecărui copac pentru a anunța pe toată lumea că noi. conduși de Dinozaurul Pitic de Hațeg am fost în Huda lui Papară și că acum ne șezăm pe scaunele pe care cei dela Clubul de Speologi le-au amenajat pentru ca toți să ascultae cuvintele unor iubitori de bogățiile țarii noastre, România, de aflarea de către ei, că Marele Univers le-a ales Țara pentru a fi prețuită, îngrijită și ocrotită de ei ca niște copii iubitori pentru zestrea pe care le-o lasă...Să nu pierdem vremea și să o rugăm pe Maria să ne povestească…

-Da, să vă spun că de mirare este totul...poate, greu, de crezut, dar or ce aș spune, să vi-l închipuiți înmulțit de mii de ori...

Această peșteră numită hudă, huda Papară în limba literară s-ar traduce groapă. Da, groapă. Dar când o să o vedeți și mai ales s-o străbateți veți vedea că nu veți putea să spuneți decât că este ,,minunea minunelor”, ‘’locul dracului”, ,,locul spaimelor”, dar nu aș vrea să vă îngrozesc înainte de a vă face gând să o vizitați, mai ales că într-un fel este tare ademenitoare, ea, fiind ca orice lucru la locul ei, Groapa lui Papară situată într-un sat de oameni liniștiți, de ardeleni care se numește Sub Piatră, comuna Sălciua, județul Alba, la nord-vestul munților Trascău, la obârșia pârâului Valea Morilor, pe Arieș, adică pe apa cu aur. Parcă numele de groapă a fost dat de un om șugubăț...groapa cu aur sau groapa aurului... Sigur, cei ce vor să ajungă la ea pot alege chiar un drum național, Turda-Câmpeni. Să nu vă gândiți că eu nu mi-am propus să mă interesez de ce groapa lui Papară?
Cuvintele mi-au dat todeauna de lucru. Ce înseamnă ele? Ce vor să spună. La noi cuvântul ,,papară” înseamnă fie, omletă, fie ,,felii de pâine cu brânză date prin ou și păjite, deci mâncare. Probabil numele a fost dat de niște excursioniști sau ghizi înfometați de drum, dar mă opresc și-mi spun, dar de când este groapa pot fi multe ocazii de a denumi locul huda cuiva...Poate a vreunui vănător, oier sau pusnic. Să mă strecor în timp și să mă gândesc la vechimea locului și descopăr că peștera preistorică a putut fi locuită de daci și că numele putea fi al unui conducător relogios. Poate...Sunt atâtea urme de cetăți dacice...Cineva spunea de Apoulon sau Piatra Craivii, construită în secolul 3 î.H., pe timpul regelui Rubobostes. Apoi , se crede că aici a fost locul unde Decebal s-a sinucis. Așa este timpul, plin de presupuneri. Dece nu am presupune că ,,Groapa lui Papară” putea să fie chiar locul unde s-a retras Zamolxis timp de 4 ani, deoarece temperatura din peșteră nu a prezentat multe modificări, poate din neolitic. Ea, având în timpul anului dela 12-20 grade.

-Da, domnule Lascu…

-Aș vera s-o las pe Maria să se odihnească și bineînțeles să-i mulțumesc pentru expunere. Câteva cuvinte document: Peștera aceasta este o stăpungere a apelor într-o fâșie de calcare tithonice {calcar alb} din Masivul Bedeleu, unde cele trei pâraie Ponor, Poieni și Seacă își unesc apele dintr-un bazin de 150 Km. Și se pierd în masivul de calcar la Vânătările Ponorului și așa cum spun speologii se formează fenomenul de polje, adică un fenomen endocarstic ceea ce înseamnă o depresiune largă drenată subteran cu un fund plat pe care curge permanent sau temporar o rețea de ape. La ploi puternice apa nu poate fi drenată rapid și se formează temporar un lac. Apropo de cuvinte.
Polje este un cuvânt slovac și înseamnă românește câmpie. Cândva cele trei pâraie au fost tributare bazinului hidrografic Rîmeț și au fost captate subteran și mutate bazinului hidrografic bazinului Arieș… Așa că o fi Natura...măreață , dar... și Omul!

Apa ce dispare în Ponorul Vânătare, apare în partea terminală a peșterii după numai 15-18 m și după ce parcurge galeria activă un traseu S-N de 1200 de m. cu o cădere de 92 de m. apare la lumină printr-un gigantic portal… Lăudăm din nou Natura!

-Domnule Nicolae să ne descrii locurile prin care trecem. Huda lui Papară e făcută de Dumnezeu pentru a pune oamenii la adăpost de vreme rea, dar mai ales de vremuri. Ține-te bine în cușca în care stai!
Folosește bine sforile imaginare după cum ți-am explicat și începe să ne conduci pe traseul fără indicatori, dar după cum te-am învățat ei există și suntem numai urechi ca să putem învinge cântecul acesta al apelor. El nu este numai un cântec este vocea ghidului din celulele noastre pentru a nu greși unde punem pasul. Cu gândul că fiul lui Dumnezeu, dar și al omului a pășit în văzduh, pe ape… Exersăm și cunoaștem.

-Sunt gata maestre, Dinozaur Pitic urmez întrutotul traseul. Încep:
Suntem la N-NV pe o ridicătură de aproape 40m., un fel de despicătură pe peretele de calcar. Despicătura artificială de aproximativ 6 m. este deasupra unui lac de o adâncime tot aproximativ de 2m adâncime pe o lungime de circca 50 de m. Se pare că va trebui să-l trecem așa ca prim obstacol al peșterii după care văd un bloc de piatră pe care curge o cascadă cu formă ciudată, de evantai.

-Da, domnule Nicolae, locul se numește ,,Cascada Evantai” care primește întregul debit de apă al pârăului. Vezi o stăncă înfiptă în pereții galeriei?

-Da, trebuie să fie ,,Inima de Piatră”. S-o trecem pe dedesubt prin apă și am ajuns la baza baricadei, unde se vede îngrămădirea de blocuri pe care trebuie s-o escaladăm. Am ajuns unde se lărgește galeria. Se văd niște fosile...Pare a fi un cap de dinozaur ...Galeria pare din ce în ce mai largă. Apa curge peste tot. Nu pot să nu mărturisesc că mă cuprinde o îngrijorare din ce în ce...Zeci de marmite turbionare și apa năvălește peste mine, jucând un joc de groaza cu respirația mea… alunec...picioarele se îngroapă în nisip și pietre...Ajută-mă…

- Aluneci...Așa sunt marmitele turbionare. În ele se găsesc pietre șlefuite mai mult sau mai puțin amestecate cu nisip la piciorul cascadei Marmitele sunt dispuse în lanț…

-În lanț, Dinozaure Pitic, dar simt cum m-au strâns în cerc și nu pot să mai ies…

-Nu te speria… apar denivelări și vei ieși singur...Răbdare și Curaj!

-Au apărut niște forme ciudate ca niște lingurițe…

-Da, ce noroc pe domnia ta să întâlnești chiar toate formele din peșteri în aceasta care-i cea mai mare și cea mai periculoasă din România!

Ca să știi cât de norocos ești îți mai spun că aceste marmite nu sunt chiar specifice peșterilor, ele se întâlnesc și pe văile de suprafață, în calcare sau alte roci iar lingurițele sunt formele cele mai frecvente în râurile subterane și cum scria în Wikipedia sunt cele mai enigmatice ca geneză…- Mulțumesc pentru ajutor Domnule, Dinozaur Pitic de Hațeg.

-Hai, Eliza e rândul tău să continui povestea traseului. Este încă lumină nautrală și până vom ajunge la partea întunecată a peșterei tu ne vei arăta că ești neînfricată și talentată să ne conduci prin cele două lacuri pe lăngă peretele din partea dreapă în ,,Sala Minunilor” unde există vagoane de chiropterit adică guno fosilizat de liliac…

-Aici, suntem bogați!

-Nu, râde Eliza! Aici în peșteră hibernează cele mai mari colonii de lilieci din Europa.

-Uiați-vă, unde v-am adus… Ochii pe tavan. Plin de stalactite. Ce excentrice sunt!

-Sunt anemolite de 8 m. lungime.

-Mulțumim Dinozaure Pitic.

-După ,,Baricada Mare”, galeria se îngustează și urmează ,,Sifonul Roru” și iarăși o mulțime de lingurițe…

-Bravo Maria, mi-ai ușurat munca, tu chiar ai participat cu mintea și sufletul la vizitarea Peșterii, dacă ai reperat imediat lingurițele... Aș vrea să mai adaug că apa din sfonul amintit are cu totul altă origine decât Vânătările Ponorului. Dar, Eliza își face datoria, continuând marea galerie pănă la lanțuri, urcând, și până la urmă ajunge la ,,Sala Virgină”, unde începe labirintul fosil al Peșterii care se numește ,,Labirintu Ludușan” cu galerii ascendente și descendente, intersectate care conectează tavanul activului cu ,,Sala Virgină” sau Sala Tăcerii. În punctul numit ..Groapa Leilor” se ating 102 m. denivelare pozitivă. Se spune că acest sistem fosil este parțial explorat.

Sala Virgină este acoperită cu o salbă de gururi imaculate sau bazine de planșeu. După aroximativ 100 de m. sala se bifurcă spre Sala Tăcerii. După bifurcație urmează ,,Sala Crucii” cu sifonul, apoi prăbușiri, puțuri, hornuri...Hîîî...mi-e puțin frică…

-Cu noi, aici, Eliza...

-Un indicator, Cascada Gemânatu. Scrie: aici este Sfârșitul Peșterii în Lumea Frământată… Mulțumesc Doamne, că frică mi-a mai fost! Paradis sau Iad, nu știu, dar așa o lecție multidisciplinară n-ai pregătit Dinozaure Pitic, încât pot să spun că ai fost cel mai înzestrat Geo-speo-istoric dinozaur din lume. Și, acesta este d-al nostru… Mic, dar din ROMÂNIA !

-Acum la sfârșit de drum o să ne povestească Vlaget o legendă despre loc, despre peșteră...Trebuie să aibă și ea un rol. Este rolul povestitorului, nu-i așa doamnă profesoară?

-Da. Pe scurt, ca sa ne revenim de atătea emoții sportive, culturale…Dragii mei, voi ce credeți, ar putea fi această peșteră, locul sfânt de pe Muntele Trascău sau Kogaion, să zicem noi, unde zeul dacilor s-a retras spre învățătura exemplificată a poporului și mai ales să știe poporul că ,,moartea nu există’’?

-Da, te credem, Vlaget...S-ar putea, dece nu?! Ne pare rău, dar Kogaionul încă nu a fost identificat până acum...Herodot ne spune că Zamolxis ar fi trăit pe la 1400 îH, iar Strabon consideră că aici a fost locul de retragere a zeului pentru învățătura poporului său pentru că apele aveau aur de se jucau cu el în soare...Zamolxis face parte alături de Zaratrusta și Moise din grupul profeților cunoscuți antichității.

-Asta o spui și tu, Vlaget, ca să ne destindem și să ne întregești fericirea că am străbătut Huda lui Papară cu succes, ascultând de îndrumările Dinozaurului Pitic de Hațeg precum poporul de îndemnurile lui Zamolxis și mai cred că îngerii din bisericuța de lemn pe care au construit-o oamenii de Sub Piatră din vechiul cătun Pârâul Morilor, la 1300. era simbolul necesar. Localnicii aveau nevoie să fie ocrotiți de spiritele rele ale peșterii. Credința în apărarea ființei lor de către Iisus și Tatăl i-au condus la ridicarea pe delușorul din fața peșterii a semnului crucii, mereu distrus de mai mulți dușmani care aveau diferite scopuri. S-a întâmplat când năvăleau tătarii. Locul a fost chiar dinamitat de către armata creștină condusă de generalul imperial, Bucov, dar recontruirea de fiecare dată a bisericii a făcut să convingă enoriașii de puterea sa, totdeauna. Și, drept dovadă reconstrucția din 1797 este urmată de lumea noastră contemporană în 1993. Mărturisirea continuă, iar noi ne felicităm și-l rugăm pe dinozaur ca prin învățătura basmului sau a fizicii cuantice să ne pună o masă cu de toate...

-Da, dragii mei peste o jumătate de oră ne așteaptă masa la ,,Pensiunea Apei Vii”. Deci cu toții la pensiune mai târziu. Nimeni să nu lipsească, cu atât mai mult, să nu să întârzie! Pentru că, după masă, toți ne vom grăbi spre casă. Vreau să vă anunț că ne putem reveda la Congresul de Dacologie de la Buzău și acolo îi vom întâlniși pe profesorul Nica și fosta sa elevă, acum colegă, Doina Gavrilă.
Mari iubitori de pământ românesc, căutători de vestigii și minunății pe care ni le vor expune la Congres și la fața locului, acolo ,,în Țara Luanei” unde s-au descoperit pietre inscripționate cu semne ce urmează să le ,,lucrăm” tainele… Să fim sănătoși!

 

---

Biblioteci Virtuale din România

Iași * Bazilica * Cluj * Biblioteca Națională Română (Digitală) * Biblioteca Digitala Nationala * Europeana * Humanitas * Biblioteca Centrală Universitară Bucureşti * Biblioteca Polirom