Poezii
Imn
Un imn luminii s-nchinãm
Corolei începutului de varã
Anuntã îngerul de searã:
Sã ne-adunãm! Sã ne-adunãm!
La Biserica noastrã "Sfânta Treime"!
Sã se audã clopotul în românime!
E hramul bisericii noastre Stãpâne
În cugetul fiecãruia dintre noi
Sã se audã imnul închinat lui Dumnezeu!
Sub bolta lucratã din lemnul d-acasã
Veniti sã ne închinãm Tatãlui, Fiului si Sfântului Duh
Ce ne aduc împãrtãsania sub catapeteasmã!
E ziua de suflet a ortodoxiei noastre
Adusã de peste mãri si tãri cu tãrie
Si lacrimã-nduratã în vreme de sclavie
Comunistã, negare a sufletului întru credinţa
Pãrintilor, salvatã sub veacuri.
Treceri/Furișări de toamnă - Să nu-ți fie teamă!
A trecut vântul pe lângă mine
Și mi-a spus: Eu te pot trânti
Am tăcut, lăsându-l să treacă
Gândindu-mă la ce-mi spunea mama,
,,Tăcerea e de aur”.
Nu te opri din drumul tău!
Chiar de e vânt.
A mai strigat o dată: Eu te pot trânti
Furia lui îmi despică haina.
Mă izbește de garduri,
E natural mi-am zis.
El vine de nu știu unde, de departe
Nu-i stă nimeni în cale.
Lumea o desparte,
O face de nerecunoscut
De uită ziua în care s-a născut,
Bate-n fereastră.Furia-i nebună,
Te pot trânti îl aud din nou
Intru-n biserica inimii mele
Și nu-l mai simt.
Sângele aleargă-n juru-mi.
Trupul mi-e cald și gândul mi-e bun
Trece timpul cel de demult,
Ce bine c-ai tăcut!
Liniștea cuprinde tot orașul
Lumina se revarsă, vântul și-a pierdut pasul
În față-mi este culmea ce trebuie s-o urc
Mă cațăr de pietre, de rădăcini și plec
Mai departe cu unghiile-n fipte-n pământ
Mă avânt,
Ai grijă, nu cădea, speranța se face noroi
În adânc
Cu gândul la mama fac o moară de vânt
Cu ea aduc cerul pe pământ
Chiar soarele se rotește pe el
Cântând:
Femeie nu-ți fie teamă de vânt!
Sursa: www.biserica.org
Ramură de portocal
O ramură de portocal aș vrea să fiu
Să-ți înconjor fruntea cu nimbul purității
Jurat pe sufletul plin de iubire, semn al castității
Purtat neîndoielnic cinstit în timpul vieții,
Sau, eu o ramură naivă, încrezătoare în sărut?
Aș vrea să-mi simți mirosul încărcat de albul luminat
Cum nu există altul de soare scăldat
Asupritor pe largul mării inspumat,
Ce ne-a purtat pe tărîmuri învechite
Notate-n biblii cu învătături multiple
Aș vrea să fiu ramura de portocal înmiresmată
Din grădinile străbătute de noi și șarpe
Cu sâsâitul lui în fel de fel de șpoapte
Curate cristale păstrate în inima mare
A Pământului care ne-nvârte după soare
Lăsându-ne să cunoaștem care-i a lui sare.
O nouă crizantemă pe pământ
Dumnezeu e printre noi!
-Nu cred. Nu-l văd nicăieri.
-Pentru că nu-ți folosești ochii și mintea
Pe care ți-a dat-o Dumnezeu,
Sau nu-ți place să-i spui Dumnezeu
-Ca să nu pari ridicol în ninciun fel
Gândesc să-i spun la feminin, Natura
Căci ea e mama noastră a tuturora.
-E bine și așa, că ea e sfânta, fiica lui Dumnezeu
Și-l îndeamnă pe acesta să creeze mereu
Și iată că ascultată, Dumnezeu dă la lumină
O crizantemă galbenă cu mult fior,
Analizat de oameni și bucuroși revin la teorii
Că Dumnezeu există, având gtijă de noi
Crizantema e o floare galbenă în culoare,
Carotenul în firea lui salvator a ochilor care
Inbătrâniți de timp, de viață, de războaie
Aduce omenirii îmbunătățirea de dioptrii
Ș-această crizantemă are în frunze hrană
Salvând omenirea de la foametea mare
Ce tot se discută la televizor și-n ziare
Și ni-l amintește pe Dumnezeu, care
Salvează mereu omenirea, nefăcând reclamă
Imbunatățindu-și fiica, Natura și pe noi.
Fetița și Moș Nicolae
[moment epic]
Mică și neștiutoare fiind,
Într-o zi m-am oprit
În picioarele unei scări mergătoare
Cu privire-ncruntată,căutătoare,
O picătură groasă, arzătoare
Mă face să țip,strigând-o pe mama,
Nevăzând zugravul care urgent
Îmi bagă capul sub un jet
Si-mi ia văzul din ochiul dureros.
Aud vocea mamei disperată:Ce faci omnule?
-Fetiței i-a căzut în ochi var
Nu pierde timpul în zadar!
Strânsă la piept-i cald,liniștitor
Lacrima cursă pe obrazul meu
Imi oprește orice scâncet și teamă
Peste un timp simt degete repezi
Și pânze îngramădite ca zăpezi
E doctorița din spital care-mi vorbește:
Așa, cuminte, lumina dovedește să vină din plin
In ochii verzi ai fetiței ce rabdă cu voință
Trecerea răului cu apă curată de viță.
Mama uimită ascultă însoțirea procedurii
Cu rugăciuni ce curgeau ca mierea din cerul gurii.
Peste mai multe săptămâni mergem din nou
La doctorița tămăduitor,intrând în cabinetul său
Mă așează pe un scăunel, arătându-mi o poză
-Ce vezi?aud vocea tremurată a doctoriței emoționată.
-Un moș care mi se pare cunoscut.Un fior m-a trecut
Când deschizând, mama ușa, dumneavoastră ați zâmbit.
-Da, este-un Moș,dar care?
-Moș Nicolae, Sfântul mi-a adus vindecare?
-El mi-a auzit rugăciunea și dându-mi putere și ajutor
Ți-a dat un ochi nou, limpede văzător.
Când trec pe lângă o biserică scăldată
De lumina omului sfânt ce mamei i-a redat
Liniștea că nu am rămas oarbă.
Drumul meu de copil se oprește de fiecare dată.
ELENA CĂLUGĂRU-BACIU [23-24 noiembrie 2019]
Nevăzutul ucigaș
Un martie adus de spate
Este strigat să stea de-o parte
Cu îmbrățișări și obrazuri pupate.
În casă, în casă, ferestre ferecate!
Acmu-i plin de vietăți spurcate,
Venite de niciunde, de mirare,
Nimeni nu poate ieși la plimbare.
Pământ, vânt, soare, înnourare,
Peste tot de la mic la mare, disperare
Coronavirus a scăpat din strânsoare
Și tot ce atinge cade și moare,
E sfârșitul sfârșitului și n-am aflat oare?!
E fără tratamentul clasic, nu cedează
Lumea-n disperare se grupează,
Se caută leacul și totuși se cade din picioare
E tulbure pământul, apa, furtună în soare,
Stați în casă se-aude-n megafoane
Copiii nu merg la grădiniță, la școală,
Totul se-nchide: cofetării, restaurante, baruri
Străzile devin pustii, doar poliție, soldți și spitale
E totul o vâltoare! Roagă-te femeie, mai tare
Să audă Dumnezeu, Cerul, Stele căzătoare,
Omenirea-n impas, Ce-i de făcut oare?!
Panică, încotro aleargă Neputința?
Gândiți mai repede, unde-i Știința?
Deocamdată Stați în casă! Nu scoate fața!
Nenorocirea Covid 19 distruge Speranța,
A intrat Moartea în Italia, Spania, Franța,
Toată Europa, America încearcă s-apridă o lumină
Sau este doar o vorbă: Imunitate, Vino!
Salvează frumusețea Pământului, Omul,
El, el a-ntrecut măsura.Să vină știința!
Să-aducă picătura
Contra virusului distrugător de primăvară
În osatura mileniilor, aluviunile încă sămânța o cară!
6 aprilie 2020
Si acum METEO...
E vineri. S-a anunțat că revine frigul și
Vântul va sufla puternic. Să rămânem înnăuntru!
Seara cade. Somnul vine cu visul lui hâtru
Ce râde de tine în fel și chip, neștiindu-ți timpul.
Oameni neștiuți te întâmpină și te încântu
Într-o lume în care alergi pe ape sau pe câmpu,
Plin de greutăți, lanuri de grâu, flori, hartă ce-ți dau fiori
Nu știi, unde ești și totuși speri când te trezești
Conștient, că mai ești și că mai trăești
În lumea care-i adormit.
Începi să te-ntrebi de vântul e cel aunțat
Sau și-a pus în cap să-nebunească lumea
Cu ce-a lucrat pănă acum un minut
Cu inimă rea cum a vrut să-arate omenirii
Mușchii săi înaintea venirii, ca o ultimă suflare
A iernii acesteia care-i nemiloasă la facturare
După toată această prezentare,
Vântu suflă al naibii de tare.
Nu-i pasă că-n blocurile înalte, dar vechi
A pierit somnul bătrânilor ce stau de veghi
Zgribuliți de răcoarea-ți cu dinți
Ce o-mparți cu spaimă la copii și părinți
Unele blocuri mai poartă bulina nenorocirii din '77
Când Bucureștul și-a înecat echilibrul în al morții dat
Și nici acum niciun partid n-a găsit bani
Să repare ceea ce natura a cutremurat
Guvernaților nu le pasă, ei s-au mutat
În palate capitaliste și cred c-au scăpat
De urgia cutremurului turbat, dar de vânt s-au întrebat
De tot ce-ar putea să pună la cale praful adunat
Ici, colo împreună cu oamenii care au tot strigat
La Primării, La Palat: Iată din nou s-a-ntâmplat…
Vântu-i de vină! Vântul ca un turbat, fără milă a suflat!
Ce să fac?
Nu știu ce să fac cu mine
Că mi-e dor numai de bine
Mă apropii de ferastră
Și văd florile în glastră
Le sărut le dau binețe
Mă-n treabă de tinerețe
Ce drăguțe, suflet mare
Imi dau dram bun de uitare,
Răsfățându-mă cu soare
Le-aud sfatul: dă-ți culoare
Crema grasă chiar se cere,
Înmuind privirea-ți aspră
Verdele-l armonizează
Cu voința-ți de artistă
Cântă-ți poezia tristă
Care-aduce lin un val
Peste o dorință dulce
De o gură pofticioasă
Ce n-o uiți de-o trăinicie,
Tinerețe, blândă fire, dragostea
Ce-a fost să fie!
Joc de ori!
Uneori de dor mi-e dor
Și pun ață pe mosor
S-o măsor? Să n-o măsor?
Prea le socotesc pe toate
De sunt bune, de se zbate
Să le fac bine pe toate
Hai ia-le pe îndelete
Chibzuiește-le o zi
Fă șpagatul și măsoară
Cu pasul e într-o doară
Gândește și iar măsoară,
Fă un pas, numără-n gând
Mă-n vârtesc și iar gândesc
La dreapta mă opintesc,
Dar la stânga înfloresc,
Inima să fie oare?
Sau bărbatul care trece
La izvor cu apă rece,
Inima acum se-ntrece
Sare, cântă se-nțelege
Cum mai trece pe mosor
Ață multă dă de zor
Are bătrânețea spor?
Te întrebi și tot măsori
C-așa-i viața uneori!
Dimineti de ianuarie 2020
Poezii de primăvară
Prima jumătate a lui ianuarie 2020
Ce soare buclucaș
Mă ciupește de obraz
Și mă luminează
Păru-mi coafează
Culoarea, dându-mi putere
Veselie-mi cere
În această dimineață,
Topind locul unde-i gheață
Sufletu-aburind de viață
Punând gândul în mișcare
Hrănind corpul cu visare
Dimineața-și umple timpul
Cu români din toată țara,
Iată, vine Primăvara!
II
Ce mai Soare firoscos!
M-ncălzește pân” la os
Și mă-njunghie pe dos
Formându-și din coaste stea
Și mi-o prinde-n păr, așa,
Și-mi sărută gurița
Să-i afle a lui dulceață
De m-a sculat dimineață
Să-i văd zâmbetul frumos
Ce-l dăruie și la flori
Și le-ncântă în culori
Cum nimeni nu e în stare
Să le crească, să le-nfloare
Doamne, ce minune-i Soare!
III.
Din nou soarele-i cât carul
Pe-un cer albastru dai cu banul
Să afli de e iarnă sau e vară
Și amintiri adulmeci iară
Când la ,,Revista Cărăbuș” de mult
Cânta Dorina Drăghici, compozitor era Storin
Solfegiind o melodie zglobie
,,E prmăvară in ianuarie”, Dorna sala biruie.
Concluzii multiple s-adună în ale ,,meteo”, se știe
Ca azi, când vremea mereu e-n schimbare
Căile lucrurilor sunt surprinzătoare.
IV.
S-a făcut frig. Soarele n-a mai venit?
Doar jumătate de ianuarie am primit?!
Bosumflată am adormit…
Și …
Ce fericită sunt!
Întârziat soarele, la fereastra mea, a venit
Cu razele-i portocalii, sulițe vii, fire prietenoasă
Asupra corpului insistent cu vitamina D revarsă
Veseli, ne bucurăm de atenția lui
De dirijarea vremii, hai, hui,
Când la nord, când la sud, se-nvârtește pe loc
Muncind, noi intrăm cu el în joc!
Și...
Azi, primăvara în ianuarie vremii i-a spus stop!
V.
Ce dimineața de ianuarie
Se-n scrie cu soare în calendar
Cu cer albastru, un alt dar
Al păsărilor care zboară
Pe atâtea căi pe diversa linioară
A gândurilor mele în lumi paralele
Ale învățăturii omenirii spre țeluri
Mărețe și calde în căutări uneori firave
Alteori pline de măreție, poate de Dumnezeu
În care omul crede fără să-l vadă
Ci-l simte în fapta lui
Sau în închipuirea de asemănare
În luptele cu marele mare și binele
Ce-l lucrează pe pământ, pe mare,
Pe ocean, îndrăznind chiar în depărtare
Pe Lună, pe Marte, Saturn stând de-oparte
Grav, atenționând că nu-i glumă
Să te abați de la legile fizicii,
Chimiei, chiar filosofiei.
Să nu te mulțumești cu puțin, atenționează
Jupiter, care vede lumea altfel și încredințează
Că îndrăzneala e-n zestrea omului, dar
Pericolul există și el, el nu e dar
Așa am ajuns la jumătate din lună
De iarnă despre care se spune
Că este cea mai grea, val-de zăpadă nebună
Acum hotărându-se în ședința parlamentară
Să se dăruie o cumsăcade iarnă.
VI
25 inanuarie 2o2o
Ce dor îmi e să mă îndrăgostesc
Să trec iute peste ani
Să mă cufund în ochi-ți negri
Ce m-au plimbat în nebunii d’abis.
Vreau să sărut genele-ți mângâietoare
Pe obrazu-mi ce-ți poartă buzele cărnii
Ce-și lasă urmele și alte nebunii
Mi-e dor din nou să mă îndrăgostesc
Chiar dacă anii vin din urmă ș-amintesc
Că ei sunt învățati cu dragostea ș-ademenesc
Oricând, chiar dacă vrejul s-a îngălbenit
În trupu-mi chinuit de-atâtea dureri
Sunt încă rădăcini și multe amintiri
Trup bântuit de teama morții omenești
Nu te lăsa pradă trecerii ce-o să cunoști!
VII
Vă las în urma-mi cu-ntristare
Pe tine Timp și Spațiu, elemente călătoare
A Vieții mele pline de entuziasm și farmec
Ce am trăit-o cu bucurie și zâmbet pe obraz.
Timpule îți mulțumesc că te-ai oprit la mine
M-ai dus în lume s-o cunosc cum se cuvine
O lume, te-am iubit să te știu la rău și la bine
Să-ți aflu rostul, m-am cufundat în tine
Să te miros în lume, să-ți gust dulcele și amarul
În spațiul tău uluitor de-nalt eu te-am iubit
Cu sângele-mi năvalnic din izvor curat
Am respirat cu cerul neîntinat, adulmecat
Sălbatic în toate astrele deodat”scăldat în dumnezeire.
Am patinat artistic, fără zgomot în figuri
Înalte, periculoase uneori, dar sparte-n imnuri
M-am ocrotit și-am ocrotit iubirea îndurând
Tăcerea îngerilor buni și drepți, uneori disperat,
Meritând fiecare bătaie de inimă, ritm respirat
Nimic din ce-am trăit n-a fost în zadar
Ci un fel de creație-n joc dirijat
Cu o baghetă d-al unui Mazart de-al meu
Hrănit cu luciri venite din Pământ scăldat
De-o apă îchipuită în care mama dragă a adăugat
Lapte stelar amestecat cu visuri de veacuri
Însorite de-un stăpân mereu apus și înviat
Mulțumesc Timpule -Spațiu răsfirat...
După jumătatea lui ianuarie 2020
Soare drag totdeauna așteptat
Rogu-te te-ai supărat?
Cerul trist devreme a-nnoptat
Chiar averse a completat
Ceții car's-a-nstăpânit pe pământul neplouat.
Oameni dragi, mă simt flatat
Cât de mult sunt așteptat
Universul cu-al lui tot
Se mișcă din loc în loc
Se-nnoiește cu mantale
Fibre noi, neuronale
Schimbă scene mult-stelare.
Polii-ncremeniți demult
Vor emoții, ceva briză
Se dezgheață, intră-n criză
Mările se umflă-npene
Își dau in vileag sirene
Nemaisuportând secretele lor eterne
Iar eu, Soare aventuros
Pe ianuarie l-am scos
Din faima de friguros
Topind plapuma-i zapadă
Cu zile de soare-salbă.
În ianuarie plin de soare
Iubirea mea lacrima n-a știut-o niciodată
Eram cu gura pâna la urechi
Săream, râzând in mine pe străzile vechi
Pașii sărutau pași ce au sărutat iubirea d-altădată
Ce mijlocel prindeam în cureaua de-elastic
Fusta se rotea pe cutele-apretate de jupon
În minte-mi repetam versuri de Villon,
Sau făceam critica verunui personaj de Edgar Allan Poe.
Mă plimb si-acum pe străzile vechi,
Dar gura nu-mi mai râde până la urchi
Pietrele străzii țipă-n toc tocul de baston
Uitând de iubirea vieții, nu-i mai găsesc ton.
Mamei
Te-aștept în fiecare seară, mamă
Să-mi spui o povestioară
Cu Feți-Frumoși și Cosânzene
Ce-s buni cu oamenii și chiar cu lupii
Se bat cu Zmeii ce-și iau câmpii
C-au fost înfrânți și săbiile au tăcut în sate
Arătându-ne nouă copiilor că se poate
Să se-n drepte orice rău în a noastră societate
Cântecul tău îndepărtează orice sfiiciune,
Când tu mă-nveți o nouă rugăciune
Cu care am crescut și-mi pomenesc tot neamul
Să fie apărat de vreun rău natural sau război
Că-n lume sunt mari piedici și boli și nevoi
Tu, mamă, în mângâiere-mi ceri să fiu cuminte
Să-nvăț carte bine și cât mai multe
Ca viața să nu-mi fie o povară, ci un dar luminos
Răspândit pretutindeni ca-nvățătura lui Hristos,
Dar tu nu mai vii așa cum știam
Și din nefericire am aflat că am rămas orfani
Eu și-ai mei frați am plâns și am cerut mereu
Să te întorci acasă la grădină, la pomi,
Dar am aflat că boala și moartea-s pui de șoimi.
Calendarul gospodarului agricol
1.
Floare de cireș
Ce vrednică ești
Cu albul de nea
După vrerea mea
În culoarea ta
Imparți darul tău
Dat de Dumnezeu
Cărnoasă și pură
Dulce pe măsură
Cu roș-purpuriu
Și luciu zglobiu
Te-aduni in pereche
Te pun la ureche
Ș-așa noi copiii
Iți cântăm cu toții:
Bunătatea ta cea vie
Atârnată de codiță
În rotund ca o fustiță
Cu sâmbure in aromă
Faci lichior de cireșată
Te unești în vișinată
Și te-așezi pe masa lată
La o vorbă cu tot satul
Cu săracul și bogatul
La sfârșit de lună mai
Trăgând vara după tine
Tu îndemni la horă, hai!
2.
S-a-ntărit vara in trai,
Adunându-ne pe plai
Tați și mame, buni și bune
Toți ca unul umpleau lunci
Brațe bune pentru munci.
Mormăitul de tractoare
Răscolește iar pământul
Sămânța se semețește
Apar frunze de cartof
Sau de varză însetată
Înfoiată, bosumflată
Mofturoasă vrea săpată
Ea-i leguma rasfățată
Strigă tare în piața mare
Varză nouă cartofi noi
Trufandale, doar la noi!
3.
Grâul, aur dat în spic,
Semeț că nu e pitic
Soarele strivește-un nor
Negru, furios dă drumul
La izvorul nesecat,
Timpul a fost așteptat
Și rugat de paparude
Să plouă și să mai ude
Recoltele să-n verzească
Dându-și lacrima pe geană
Rădăcina să se-nfigă
Tuciu-i pus de mămăligă
Vin și vitele-n ogradă
Hrana dulce le așteaptă
Copiii nu se mai joacă,
Mâinile, ei și le spală
Străchinile sunt pe masă
Pline ochi cu brânză-aleasă
Lapte fiert, ouă ochioase
Câinii- așteaptă și ei oase.
4.
Vara e neprețuită
Zile lungi, nopți înstelate
Omul face mult, de toate
Iar copii simt cum cresc
E vacanță, chicotesc.
Coarda groasă nu o lasă
Șotronul, nu-l părăsesc
Glasul lor umple vazduhul
Ciripitul însoțește visul lor copilăresc
Doamne ce bine-ai gândit
Să ne dai vara pe mână
Picioarele hoinăresc
Râurile ne înalță
Facem gânduri noi de viață .
Vară, doar două silabe
Tu duci viața mai departe
Cu legume, fructe multe
Citim cărți, basme și culte
Și-n zile de sărbători mergem la biserică
Ne rugăm pentru eroi și conducători de soi
Ce gândesc doar pentru țară, dacă nu, ei să dispară!
5.
Soarele e obosit
S-a culcat pe după nori
Nu s-a mai sculat în zori
Vântul bate liniștit
Nimeni nu mai e grăbit
Ce schimbare s-a ivit?
Vara a plecat în șort
Lăsându-ne foi de cort
In curând e vânt și ploi
Dar nu fiți chiar supărați
Grația-i și-n foi de toamnă
Cu mireasmă de pastramă
Mustul se toarnă în cană
Plăcinta sare din tavă
Fluierul cântă-n octavă
Trena toamnei prin livezi
Adună tot ce tu vezi
Așezată în grămezi
Munca omului cel vrednic
Are un nou proiect drep sfetnic.
*
Ce să zic ,Marine. Am rămas mută. O să vorbesc cu cenaclștii noștri pentru a te asculta cu toții. Eu deocamdată sunt uimită pentru ideile tale, folosira metaforei într-un stil elegant...Ești poet. Scrie, scrie cum îmi spunea mie mama care-i știa pe pașoptiști, dar mai ales poezia populară iar la șezătorile de la conac spunea mereu basme pe care le inventa pe loc. Ca să fii bun trebuie să scrii. Să ne trăiesti copile și du talentul neamului mai departe...du-i duioșia, deșteptăciunea și muzicalitatea limbii. Să crești mare și să dea Dumnezeu să cunoști Bucuria… Să râzi mereu că ești frumos la suflet! Ai făcut-o azi pe Efe fericită. Neamul meu este pe măini bune…
-Nu plânge Efe!
-La cât a suferit și a îndurat neamul, speranțe și promisiuni! Dramaturgul Caragiale i-a înjunghiat cu vorba , pe politicienii neprcepuți, dar nu i-a stârpit pe demagogi care au existat ,si vor exista…
-Dar, după câte am citit eu cei cinci făuritori ai Junimii erau sub influența culturii germane…
-Asa-i Marine, dar vezi cum zucem noi uneori ,,Te trage ceva , un simț al unei înrudiri sau potriveli să-i zic a culturii franceze cum am auzit la un cenaclst ,,ne ducem spre frații latini din Occident”…
Eu am ințeles din multele reviste că domnul Titu Maiorescu se impune cu noua sa metodă critică…
-Da, Stejerel...Este vorba de o nouă concepție umanistă, o evoluție organică a literaturii și, implicit a societății. Domnul Maiorescu ne spune că ansamblul cultural reprezintă un organism cu propriile legi de dezvoltare, aceasta realizându-se treptat, adică am spune că poeziile lui Marin au o formă frumoasă dar ele au și un fond promițător, luminos prin ceea ce lasă in mintea și sufletul cititorului. Marine, te rog, să ai grijă de înzestrarea ta și în- bogățeșt-o citind și scriind ordonat cu un program bine stabilit…
-Adică Marine să scrii mereu, nu când ti-aduci aminte…Mai citește despre această ,,direcție nouă publicată în studiul criticului Junimii in 1868 unde scrie și care este viciul culturii noastre ca să te adaptezi noului și să inveți că doar ești un copil și cum spune domnul învățător omul toată viața învață…
-Mulțumesc, Stejerel ai ajuns un mare filosof fără operă…
-Așa copii, ironia spusă prietenește o crește.
-Doamnă Efe, noi am venit la domnia voastră să ne consultăm asupra atelierelor de făcut covoare și broderie fiindcă suntem solicitați de un turc cu care facem afaceri foarte avantajoase în această vreme de război. În curând vom reuși să ne trimitem surorile la Paris. Dumneavoastră să ne îndrumați ce discipline să aleagă.
Trebuie să ne orientăm de ce are nevoie țara. Eu m-am gândit că este necesar ca fetele să se pregătească pentru a deveni moașe foarte pricepute. Este o profesie pentru femei și ele bine pregătite la Paris vor pregăti alte femei aci în țară…
Bineînțeles că doar în această nenorocire a Europei n-o să meargă toată lumea acolo. Avem nevoie de școli aici…
-Ai dreptate Marine. Am primit câteva scrisori de la doamnele noastre, boieroaice de la Iași care au discutat cu Majestatea-sa, regina, care la rândul său s-a consultat cu medicii francezi care au venit să ne ajutre în acest război care a început să-și mute frontul spre victoria noastră, d-abia zărită, dar toată lumea este entuziasmată de noul mers al frontului condus de regele Ferdinand împreună cu generali săi. Iată de aici vine succesul, voi cu atelierele de broderie și covoare și mai ales comerțul combinat, Marin acum cu poezia…
-Nu râdeți de mine doamnă Efe…
-Parcă hotărâsem, doar Efe…
-Așa-i Efe...Punguța bunicului am deșertat-o de atâtea ori...în curând trebuie să deschidem o bancă…
-Incet, încet reușim să ne unim cu toții în România Mare, dragii mei copiii.
Cronică ritmată, Florin Grigoriu
specie literar-bolșevic-liberală...în 172 de versuri
1- 14
În urma unui ..maraton
A câștigat, cinstit?, Ion;
Fusese-oleacă comunist
Și-acuma era...capitalist;
Adică fusese la două regiuni
Conducător de...oameni buni
Și-acum era în capitală,
Să facă ce-nvățase-n școală...
Ce școală? Câtă? Unde?
Memoria nu-i prea răspunde;
Dar școală bună, cu tradiții,
Directă, fără contradicții,
Cu Hei-rup! și Înainte!
Ion, Trăiască! Președinte.
15 - 28
Eu mi-am văzut de treaba mea.
El, cu ai lui, de treaba sa,
Dar cum se puse și cum fuse,
Cum fură-ordinele-aduse
De cine, cum, de unde,
Eu nu știu astăzi a răspunde...
Am mai citit câte ceva,
Dar poți a crede, a cerceta?
Nu prea credea el în Iisus,
Dar mintea cu Domnul nu și-a pus -
În rest, se prinse-a demola
Ce-nainte, Ber-Căciulă, construia,
A nu-mpăratul , ci românii,
Ce nu prea ascultau stăpânii...
29 - 44
Ber-Căciulă, un om, în timp, fără pereche,
Părea a fi într-o ureche,
Vroia să fie, mondial
Bancherul Sardanipal,
Un fel de Alexandru Macedon,
Bancherul, Marx, al lumii noi, Ion...
Ei, asta, mi l-a cam dărâmat
Și, cum-necum a fost zburat -
Unii cred (”văzut-am eu!”) că împușcat...
Dar nu povestea asta-i faptul
Acestei cronici de-a rimatul,
Ci,-n timp, e jocul cu dărâmatul
A tot ce fost-a construit
De mâini de muncitor cinstit;
(Se înțelege că ajutate de-agenții
De înțelepții, inteligenții,
Care de ici, de colo, au adus
Cam ce strălucea tehnic prin Apus...)
47 - 63
Din una-n alta, trecu timpul...
Ion, Emil, Traian, zei din Olimpul
Puterii, urmați de Herr Johann,
Frumos bărbat, dar mai viclean,
Dorind să fie toate-ale lui
Guvern, partid, schiuri, statui...
Urmarea puterii, joc perfid,
Veni, din ceruri? Din iad? Covid.
Și brusc, din mers totul opri,
Că, vezi, microbul porunci
Să steie oamenii închiși
În lagăre, ”Ăia-s comuniști”
”Ba, ăia...” Povești...Noi, oameni triști...
Nici școli, nici fabrici, nici ogoare,
Doar Doamna Gripă-nvățătoare...
Cum să te speli, cum să furi bani...
Guvernul? Ce știu ăi de jos?! ”Golani”...
64 - 82
Ca-n 89, se strigă-n cetate:
”Pâine, salarii, libertate!
Și fără botnițe , minciuni
La muncă, drepturi, toți imuni!”
Lozinci de ieri, lozinci de azi...
Furtuni și ploi, ninsori pe brazi
Care brazi?! Ce fagi?! Care molid?!
Îs ordine de la partid
Totul să se taie, așa e modru,
Să nu mai fie-aicea codru!
Zicala: ”Ca-n codru ăia-ăștia fură”,
Să nu mai fie-nvățătură...
Deci fabrici, spitale și școli nu-s.
Doar farmacii și bănci, jos, sus.
De vină cine-i? Păi, tot poporul rus...
- Păi ăștia sunt dinspre Apus...
-Ce știi matale? Ești cam dus!...
Vezi doar ”Antene”, telefoane,
Pantaloni rupți și silicoane
În țâțe, -n buze, peste tot.
-Vezi că nu taci...O iei, pe bot!
85 - 100
Dar unii, zic, muri Coruț
Și alții mor...Tot cu-n căruț
Îi duc la gropi, c-au fost bolnavi...
Șoptesc românii: Oameni bravi,
Cam prea multe, mulți din ei, știau
Și despre multe ei vorbeau;
Că Octogon, reptilieni,
Draci din pământ, nepământeni,
Că sunt rase din cer ce se transformă
Și pot să ia orice-uniformă,
De popi, de generali, de sfinți,
Ba chiar regine, președinți,
Că unii sunt drogați de zei
Și nu știu cine mai sunt ei...
Istoria e... boită, nu e!
Soarele vine de la U. E.!
Iar... limba noastră strămoșească
E bine să se englezească...
103 - 123
Au, nu prin cântec și lozinci,
Doar prin reforme, partide, cinci...
Că prea s-au înmulțit românii...
Avorturi, crime, hoții, stâne
Conduse toate de lupi noi...
-Trăiască Dej, Carol, Lupoi!
-Vezi, bre, că-i cam încurci...
-Atunci Mehmed, Ali, Madona, Guci!
Și ce frumos cânta ieri Mâțu!
-Bre, zi de Orban, de Johaʼ, Câțu!
Mde...Mai bine nu! Zic, de Gheorghe Ion,
Poetul cu cărți, de-un milion
De bani străbuni, citind statui,
Scriind de noi și de ai lui,
De-ofițerul, scriitor Dorin
Eduard, Glăvan, și-al lor talent,
De-aici, poate divin,
Întru acest prezent;
De mulți plecați, oștirii-n cer,
Acolo de-unde Românii-și cer
Un țărm al lor, aici, curat izvor
Cu Horia, Iancu, Doja, Aleodor!
125 - 161
-Vezi, dragul meu, azi, este luni
Și-o Atlantidă de nebuni
Se prăbușește-ncet- încet
Și tu vorbești ca un poet
Visând Edenul, iar aici,
Cu basme spuse de bunici,
Cu Zmei, balauri și voinici,
Cu uriași, zâne, pitici.
Mai bine-un vin și niște mici!
Hai, fie! Pune- și-un rachiu
Să știe lumea: Românu-i viu!
Și totul curge, totul fuse!
Imperiile cad...Unul, mai ieri, se duse...
Se duc și astea care cred
Că totu-i lapte, aur, mied...
- Bă, tu zici iar de-americani?
- Ba nu, zic: Hai, LA MULȚI ANI!
Eu spun că fiecare,-n țara lui,
Să beie vin, să mânce gutui,
Și nuci, și mere și ce-o vrea.
Hai sănătate! Și ție, dragă, draga mea!
Ană, Maria, mai adu un pahar
Să treacă ziua de amar!
Și La mulți ani, voi autori!
Și La mulți ani, voi cititori!
Voi, medici, ingineri, învățători!
Veniți acasă, muncitori,
Copii, nepoate și nepoți!
E loc aici destul la toți.
Trăiască Țara! Și Poetul!
Sus Nația! Și Alfabetul
Scrisului, Iubirii, Muncii,
Urmând –ndemnul, al poruncii
Iubirii și-al frățietății,
Al traiului, sub cerul libertății!
E loc sub lună și sub soare,
Albine-n toate lucrătoare!
Prolog 162-172
Cântă, zeiță, paharul cu vin,
Să fie aicea cerul senin,
Românu-n toate fericit
Și bucuros că a trăit,
Că a muncit, ca om cinstit,
Având copii, având nepoți!
E loc în lume pentru toți
Și loc e și colo sus
Întru Iubirea lui Iisus.
Întru credința-n Cerul Bun
La mulți ani! Un bun Crăciun!
Cronicar, Florin Grigoriu, 8 noiembrie 2021/ 2022 de la Hristos, Mântuitorul Lumii/ 7530 de la Zidirea Lumii noi de după Potopul de la Marea Getică/ Marea Noastră/ Marea Neagră și alți ani, după alte calendare ale popoarelor lumii, una.
Biblioteci Virtuale din România
|
 |
Resurse electronice din România
REVISTE ŞI ALTE RESURSE ELECTRONICE DIN STRĂINĂTATE
BIBLIOTECI DIGITALE
DIZERTAŢII ŞI TEZE FINALE
E-BOOKS
ENCICLOPEDII
ALTE BAZE DE DATE MULTIDISCIPLINARE
|
|
